Căsnicia actriţei Tori Spelling se poate destrăma în curând. Ce semne indică probleme grave în cuplul ei?

2 shutterstock 1124127311 jpg jpeg

Din 2006, actriţa Tori Spelling, cunoscută pentru rolul Donna din serialul „Beverly Hills 90210”, şi actorul canadian Dean McDermott sunt soţ şi soţie, în ciuda faptului că relaţia lor a început în circumstanţe nefaste. Încă de la început, cuplul lor părea sortit eşecului, iar, de curând, au fost sesizate probleme serioase în căsnicie

Cei doi actori sunt căsătoriţi de 18 ani şi au 5 copii. De-a lungul timpului căsnicia lor a fost presărată cu scandaluri. Cel mai important a fost acela iscat de Dean McDermott care  i-ar fi mărturisit soţiei că a înşelat-o nu doar cu femei, ci şi cu bărbaţi. Din fericire, ultimul născut, Beau Dean, acum în vârstă de 4 ani, a fost şi cel căruia cei doi îi datorează renaşterea cuplului lor, după cum a declarat chiar Tori.

Relaţia celor doi a avut un început atipic

În anul 2005, Tori Spelling filma pentru „Mind Over Murder‟ în Ottawa, Canada, când l-a întâlnit pe Dean. Curând după aceea, ei au început o relaţie în ciuda faptului că Spelling era căsătorită cu actorul şi scriitorul Charlie Shanian, iar McDermott cu actriţa Mary Jo Eustace. Nici nu trecuseră 15 luni de la nunta de 1 milion de dolari a lui Spelling şi Shanian. Spelling şi McDermott s-au căsătorit la doar câteva săptămâni după ce divorţul ei a fost definitiv, dar acum se pare că încep să aibă probleme în căsnicie.

Care sunt semnele care anunţă o potenţială despărţire?

Tori Spelling a recunoscut recent că ea şi McDermott au dormitoare separate. Apoi, ea a fost văzută fără verighetă. Când a mărturisit că ea şi Dean dorm în paturi separate, a explicat că este o consecinţă a vieţii lor de părinţi cu mulţi copii. Pe când el era plecat să filmeze înafara ţării, copiii au început să doarmă cu mama lor. Totuşi, admiratorii actriţei au fost puşi pe gânduri când au aflat că, de curând, Spelling a apărut într-un interviu în care a fost întrebată: „Ce se întâmplă de fapt? Puneţi verigheta! Lucrurile sunt în regulă între voi? Dormiţi din nou în acelaşi pat?". Spelling a răspuns: „Ştii ce se întâmplă: în acest moment copiii şi câinii mei dorm în patul meu‟. Când a mai fost întrebată dacă McDermott doarme în camera de oaspeţi, ea a spus doar: „Este într-o cameră‟.

Un apropiat al celor doi a declarat: „Tori şi Dean au probleme majore de peste un an. Faptul că vorbeşte despre dormitul în paturi separate este foarte grăitor. Nu ar face asta decât dacă lucrurile nu ar fi prea grozave între ei‟. Afirmaţia este susţinută de faptul că Tori a fost surprinsă în cartierul ei din Calabasas, California, fără verighetă, potrivit publicaţiei „Daily Mail‟. Vedeta şi-a alimentat maşina cu benzină în timp ce purta o şapcă de baseball, un tricou alb supradimensionat, pantaloni scurţi negri, dar nu şi verigheta.

FOTO: Shutterstock



Recente

Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
elvis presley jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg