Castele medievale în lume. Castelul Predjama, din Slovenia, a fost construit la intrarea unei peşteri

7 castel predjama shutterstock 428736385 jpg jpeg

Când te gândeşti la castele deosebite din ţara noastră, imediat îţi vin în minte Castelul Bran şi Castelul Peleş, însă în lume se află zeci de fortificaţii impresionante, care găzduiesc comori nepreţuite. Ţi-am pregătit o selecţie a celor mai frumoase castele medievale, care merită să fie vizitate!

Cuvântul castel vine din cuvântul latin castellum, derivat din castrum, adică un loc fortificat. Castelele au apărut pentru prima oară în secolul IX şi au fost realizate iniţial din pământ şi din lemn. Mai târziu, oamenii au construit fortăreţe din piatră şi din alte materiale dure, pe care le-au decorat cu săgeţi şi cu arme puternice. Castelele medievale sunt mai mult decât cetăţi masive. Ele ascund legende cu regi şi voievozi, încă din perioada Evului Mediu. Aceste fortăreţe au fost realizate în diferite scopuri, fie pentru protejarea locuitorilor, fie pentru atacarea inamicilor. Astăzi, în lume, se află numeroase castele, care mai de care mai impunătoare şi înălţătoare, pe post de muzeu, pentru cei pasionaţi de istorie.

Castelul Eltz, Germania

Construcţia Castelului Eltz a început în anul 1157, iar astăzi, este văzut ca una dintre cele mai frumoase cetăţi din Germania. Castelul Eltz sau Burg Eltz este situat pe valea râului Eltz, în bazinul cursului mijlociu al Rinului, în apropiere de munţii Eifel. Turiştii castelului pot vizita părţi ale casei familiei Eltz, nobili care au locuit în castel, încă din secolul al XII-lea. Castelul are opt etaje, opt turnuri şi aproximativ 100 de camere. Încăperile dispun de un decor medieval autentic şi de un muzeu impresionant, cu o colecţie de mobilier original şi multe opere de artă.

Castelul Predjama, Slovenia

Realizat în secolul al XIII-lea, acest castel a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai mare castel din lume, construit la intrarea unei peşteri, pe o stâncă înaltă de 400 de metri. Construcţia se distinge de altele, atât pentru amplasarea sa neobişnuită, cât şi pentru frumuseţea sa arhitecturală. Deţine cinci etaje, cu 15 camere, amenajate în stilul gotic. Faţă de alte castele impunătoare, acesta nu are turnuri sau decoraţiuni spectaculoase, ci se remarcă prin simplitate şi prin contrastul dintre pereţii săi albi şi stâncile închise la culoare. Datorită peisajului deosebit, în acest loc s-au filmat mai multe documentare şi filme de lung metraj. Inclusiv actorul Jackie Chan a filmat la Castelul Predjama pentru ecranizarea „Armura lui Dumnezeu‟.

Castelul Windsor, Anglia

Anglia este ţara pe care o asociem cel mai mult cu regalitatea, de aceea nu ar trebui să ne mire faptul că în această ţară se află cel mai mare şi mai vechi castel locuit din lume. Împreună cu Palatul Buckingham şi Palatul Holyrood, Castelul Windsor face parte din reşedinţele principale ale monarhilor britanici. Castelul fost construit de William I al Angliei, în secolul al XI-lea şi, de atunci, zeci de monarhi au numit castelul „acasă‟. Regina Elisabeta a II-a îşi petrece aici frecvent timpul liber, unde primeşte vizite oficiale din partea persoanelor importante. În anul 1170, a fost realizat turnul masiv şi rotund, care este una dintre cele mai recunoscute caracteristici ale castelului, iar construcţia castelului, garnizoanei, fortăreţei, închisorii şi părţilor locuibile au fost coordonate direct de unii monarhi englezi.

Castelul Himeji, Japonia

Construit în anii 1400, acest castel este unul dintre cele mai bine păstrate castele din Japonia. Numit şi Castelul White Heron, datorită nuanţei palide şi a designului sofisticat, complexul are mai mult de 80 de camere legate printr-un labirint de ziduri, cu porţi şi pasarele proiectate ingenios. Deşi zidurile de apărare sunt din patră, castelul din şase etaje este realizat din lemn şi ipsos alb (pereţii sunt realizaţi din Ipsos, pentru a fi cât mai protejaţi de incendii). Terenurile castelului sunt, de asemenea, superbe, împodobite cu 1.000 de cireşi care infloresc primăvara.

Castelul din Trakai, Lituania

Simbol al Lituaniei, Castelul din Trakai este situat în oraşul Trakai, aflat la 28 de kilometri de capitala Vilnius. Castelul se remarcă prin modelul său deosebit, din cărămizi roşii şi prin aşezarea sa strategică pe insula lacului Glave. Construcţia lui a început în secolul al XIV-lea, de către Kęstutis, şi a fost finalizată de fiul acestuia, Vytautas cel Mare, în 1409. În timpul verii, castelul devine centru de muzică, unde sunt organizate numeroase spectacole.

@shutterstock



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg