Cât de des trebuie schimbate sutienele. Indicii că nu mai pot fi purtate

1 shutterstock 1565510440 jpg jpeg

Găsirea unui sutien care se potriveşte perfect poate însemna şi ani de căutări. Şi, când crezi că veţi petrece restul vieţii împreună, trebuie să şi renunţi la el. Când ştii că e timpul să înlocuieşti acest articol vestimentar atât de important pentru o femeie?

Oricât de mult ai vrea să porţi mereu sutienul preferat, ca orice articol vestimentar, acesta se uzează. Durata de viaţă a un sutien calitativ este între şase luni şi un an, în condiţiile purtării zilnice. Ideal este, însă, să ai mai multe sutiene în garderobă, astfel încât să nu porţi niciodată unul două zile la rând.

Atunci când apar semne de uzură, când elasticul se lasă, cupele se lărgesc sau cusăturile nu mai sunt atât de puternice, e timpul să mergi la cumpărături. De asemenea, verifică bretelele. Dacă sunt slabite, iar sistemul de reglare nu mai stă la locul lui, e evident că ai nevoie de alt sutien.  

Schimbările din corpul nostru (greutatea oscilantă, retenţia de apă etc.) pot însemna că un sutien care se potrivea perfect atunci când l-ai cumpărat nu-şi mai face treaba în prezent. Cel mai bun mod de a afla dacă este timpul să renunţi la câteva dintre sutiene este verificarea mărimii. Dacă e prea mic, prea larg sau dacă pur şi simplu nu te simţi confortabil, renunţă la el.

Iar dacă eşti atât de ataşată de respectivul obiect vestimentar şi nu renunţi la el pentru că îţi place foarte mult, gândeşte-te că poate provoca probleme de sănătate. Purtarea unui sutien necorespunzător poate provoca o postură necorespunzătoare, dureri de spate şi gât, precum şi ale umerilor, care conduc la amorţeala degetelor.

În plus, purtarea unui sutien învechit şi corespunzător nu mai asigură aspectul estetic ca atunci când era nou, ceea ce duce la o nemulţumire a femeilor referitoare la modul în care li se aşază hainele pe corp.

Toate acestea sunt semne că e timpul pentru un nou sutien preferat.

FOTO Shutterstock



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg