În Primul Război Mondial, scrie Murlin, ştiinţa nutriţională emergentă devenea o prioritate în armată. O divizie alimentară nou formată a Biroului de Chirurgie Generală a detaşat 65 de ofiţeri şi 50 de bărbaţi înrolaţi, pentru a inspecta alimentele din tabără, din punct de vedere nutritiv. Scopul era să îmbunătăţească prepararea şi servirea alimentelor şi pentru a reduce risipa. O zi obişnuită, nota Murlin, poate include, la micul dejun, fulgi de ovăz, cârnaţi de porc, cartofi prăjiţi, pâine şi unt şi cafea. La prânz era friptură de vită, cartofi la cuptor, pâine şi unt, budincă de cereale şi cafea. La cină, putea fi tocană de vită, pâine cu mălai, prune uscate şi ceai. În meniu, în funcţie de nevoi, se serveau şi plăcinte cu carne tocată, ciuperci, mâncare cu legume de pui, capsule de supă.

În urma evaluărilor, Murlin şi colegii săi au aflat că bărbaţii din taberele de antrenament americane consumau între 2.300 şi 3.428 de calorii pe zi, diferenţa constând în consumul de prăjituri şi plăcinte dulci.

Spre deosebire de aliaţi şi adversari, americanii ofereau soldaţilor cantităţi mai mari de carne, chiar dacă era un potenţial mărit de alterare a cărnii şi costuri mari de transport. Aveau nevoie de proteine să le dea forţă pentru a înfrunta adversarii şi să reziste cât mai mult în bătălii.

@shutterstock, USAHEC