Cele mai ciudate automate din întreaga lume. Găina de metal a făcut furori în Timişoara

1 automate cu mancare jpg jpeg

La birou, în mall, în gară sau chiar şi în tren, automatele cu alimente sunt pe peste tot. Suntem obişnuiţi să ne cumpărăm rapid şi la nevoie o apă sau un sandviş. Dar te-ai gândit vreodată că în lume pot exista automate cu sutiene? Iată care sunt cele mai ciudate lucruri pe care le poţi cumpăra de la aceste aparate!

Comercianţii se întrec în campanii de marketing, concepute special să atragă atenţia clienţilor. Una dintre strategiile de vânzări utilizate în întreaga lume este aprovizionarea automatelor cu diverse lucruri de folos. 

Piure de cartofi în Singapore

La magazinele Eleven, din Singapore mâncarea gătită îţi poate fi servită apăsând doar pe un buton. Cu doar un dolar, automatele îţi pot distribui în câteva secunde o cană de piure, cu sau fără sos. O mare parte dintre singaporezi adoră de piureul de cartofi şi nu ar trebui să te mire dacă o să îi vezi cu cana plină de piure lângă un automat.

Poezie în locul bomboanelor

În Vancouver, Societatea Fair and Magazine a strâns peste 1.000 de dolari, din donaţii pentru a transforma automatele de bomboane în automate cu poezie. În anul 2013, zeci de poeţi şi-au pus poeziile în capsule de plastic şi le-au vândut cu câte doi dolari în mai multe locaţii din centrul oraşului Vancouver.

Găina de metal a vândut sute de ouă

O companie din Timişoara a dezvoltat o linie de automate frigorifice care distribuie cutii de şase ouă. În anul 2012, în Timişoara, au fost vândute primele automate cu ouă ecologice de către fermierii români şi au avut mare succes. Automatele se numeau „găina de metal‟ şi vindea şase ouă în 15 secunde. Într-o singură zi, aparatele au vândut peste 400 de caserole cu ouă.

Sutiene la tot pasul

Un magazin de lenjerie din Japonia a avut ideea să lanseze automatul cu sutiene. Cu 30 de dolari îţi poţi cumpăra un sutien, din orice colţ al oraşului Shibuya. Nu se ştie încă dacă magazinul a avut mai multe vânzări în urma acestei acţiuni, dar cu siguranţă automatul cu sutiene este ceva inedit.

O nouă cheie într-un minut

MinuteKEY este o invenţie a americanilor, care ajută la duplicarea cheilor în aproximativ un minut. Maşina automată a fost amplasată în apropierea marilor oraşe din America şi cu doar 1 dolar aveai o nouă cheie de la casă, de la birou, de la maşină sau de la orice lacăt.

Sursă foto: Shutterstock



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg