Clementina Cojan:«Nu uitaţi de părinţii voştri!»

1 57167 original jpg jpeg

Mulţi dintre noi, după ce pleacă din casa părintească, uită treptat de cei cărora le datorează viaţa şi reuşitele lor.

Oricât de bine ar trăi copiii lor,părinţii şi bunicii nu vor nimic material de la ei,doar să ştie că sunt sănătoşi şi mulţumiţi.

Ce puţin le-ar trebui să fie fericiţi! În lumea asta nebună,riscăm să ne pierdem rădăcinile şi abia când cei care ne-au îngrijit în copilărie nu vor mai fi,ne vom da seama că ne lipsesc şi că este prea târziu să recuperăm timpul pierdut.

Ştiind acestea,eu şi fiica mea,Alice,încercăm să fim cât mai aproape de mama.

Anul acesta,13 septembrie a fost o zi deosebită,pentru că şi-a serbat ziua de naştere. I‑am trecut pragul şi i-am urat,,La mulţi ani!” Totuşi,cineva îi lipsea.

Aştepta să-i telefoneze băiatul ei,Viorel,care este stabilit de câţiva ani la Bucureşti.

Mama Clementinei şi Viorel,la cea mai frumoasă aniversare

21e782ab770cd69e867d781d3f9de56c jpg jpeg

De data aceasta însă,telefonul n-a mai sunat. Nu pot să vă spun prin ce emoţii a trecut când uşa s-a deschis şi i-a intrat în casă chiar fiul cel mult aşteptat.

A adus cu el lacrimi de bucurie,îmbrăţişări şi un mic cadou:un tort pe care scria,,La mulţi ani,mami!” N-a fost nimeni mai fericit decât ea.

Sunt sigură că aniversarea ei de anul acesta a fost cea mai frumoasă şi că,de undeva din ceruri,tata a fost şi el mulţumit,văzân­du-ne împreună.



Recente

Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg