Crochete de dovlecei în crustă de parmezan

1 crochete dovlecei jpg jpeg

Combinaţia dintre dovlecei şi brânza parmezan este foarte interesantă şi îţi va trezi într-un mod plăcut papilele gustative. Rumenite în cuptor, crochetele de dovlecei, la care poţi adăuga sosul preferat, vor alcătui masa perfectă pentru o zi de vară.

Ingrediente: crochete de dovlecei cu parmezan

2 dovlecei mari

3 ouă 

100 g parmezan 

1  linguriţă cimbru uscat 

1 linguriţă oregano uscat 

1 linguriţă busuioc uscat 

2 căţei de usturoi 

sare

piper, după gust 

1-2 linguri ulei de măsline 

1-2 linguri pesmet

Preîncălzeşte cuptorul la 180 °C. Între timp, pune într-un bol parmezanul ras, pesmetul, ierburile uscate şi usturoiul pisat. Asezonează cu sare şi cu piper şi amestecă toate ingredientele. Într-un alt bol, bate ouăle. 

Spală dovleceii, îndepărtează-le codiţele şi cotorul, apoi taiei beţişoare. Dă bucăţile de dovlecel prin ouă, apoi prin amestecul de parmezan. Ai grijă să fie bine acoperite. 

Aşază bucăţile într-o tavă cu hârtie de copt şi le stropeşte-le cu ulei de măsline. Lasă-le la cuptor 15-20 de minute până ce se rumenesc. Le poţi servi cu pătrunjel tocat mărunt şi cu sos dulce sau iute, după preferinţă.

Mai citeşte şi: Reţete simple de salate greceşti pe care poţi prepara acasă

Sursa foto: Shutterstock



Recente

O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg