Peste ani, John F. Kennedy a cerut să nu mai fie numit erou al celui de-al Doilea Război Mondial. „A fost un act involuntar. Îmi scufundaseră nava”, a spus el. Cariera navală a lui Kennedy n-a fost o glumă. Pe 1 august 1943, un distrugător japonez a atacat direct ambarcaţiunea pe care se afla, secţionând-o în două bucăţi. Ajuns în apă împreună cu mai mulţi marinari răniţi grav, viitorul preşedinte, în vârstă de 26 de ani pe atunci, a acţionat. „Nu găseşti în nicio carte ce să faci într-o astfel de situaţie. Practic, nu aveam nimic de pierdut”, a povestit Kennedy despre acel moment.

În următoarele câteva zile, Kennedy, care se înrolase în Marina datorită intervenţiei tatălui său, şi-a dovedit curajul. Eroismul său a salvat vieţi, i-a adus medalia Marinei SUA şi decoraţia „Inima purpurie”.

Cariera navală a lui Kennedy a început cu ajutorul tatălui său

John F. Kennedy s-a născut pe 29 mai 1917, într-o lume de privilegii. Crescând într-o familie cu opt fraţi din Brookline, Massachusetts, a recunoscut că nu ştia prea multe despre Marea Depresiune până când nu a citit despre ea când a frecventat cursurile Universităţii Harvard. Cu toate acestea, Kennedy a devenit mai interesat de actualitate în anii studenţiei. A observat intensificarea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa şi, a decis să se înroleze în marină, chiar înainte de Pearl Harbor. A întâmpinat un singur obstacol: problemele lui de sănătate. În copilărie, a suferit de colită cronică, scarlatină şi hepatită, iar la maturitate a avut ulcere şi astm. Cum Kennedy era hotărât să se înroleze, iar tatăl lui, Joseph P. Kennedy, era hotărât să-l ajute.

În calitate de fost ambasador în Regatul Unit, Joseph avea o reţea largă de prieteni care deţineau puterea. A discutat cu căpitanul Alan Kirk, pentru a se implicat. Au reuşit să ocolească procedurile normale, iar cariera navală a lui Kennedy a început. Până în 1943, urmase şcoala de pregătire a ofiţerilor din rezerva navală şi obţinea gradul de locotenent. Curând, a fost trimis să lupte în Pacific.

Viaţa lui Kennedy în marină a fost dură. Timp de câteva luni, în 1943, Kennedy şi echipajul său au efectuat patrule nocturne în apele din jurul insulelor Solomon. Pe 1 august, se aflau în patrulare, când lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată. În jurul orei 02:30, unul dintre marinarii lui Kennedy a strigat: „Navă la ora două!”. Kennedy a văzut un distrugător japonez în apropiere, dat n-a mai avut vreme să-l evite, iar nava a fost lovită în plin. Coliziunea l-a aruncat pe Kennedy în exteriorul cabinei. A supravieţuit, dar unii dintre oamenii săi n-au fost la fel de norocoşi. În urma coliziunii, nava a fost tăiată de la jumătate.

Pentru a-şi strânge echipa laolaltă, Kennedy a înotat prin întuneric până la jumătatea opusă a navei. Ţinea o vestă de salvare în dinţi şi îi îndruma pe cei doi marinari rătăciţi spre ceilalţi. În întuneric, le-au trebuit 45 de minute pentru a înota 100 de metri. Lumina zilei a adus puţină uşurare. Marinarii erau încă în apă şi echipele de salvare nu păreau prea aproape.

Kennedy ştia că nu pot sta în apă. Nava se scufunde, iar bărcile şi avioanele japoneze începeau să patruleze în timp scurt. Kennedy a privit spre orizont şi a observat o fâşie subţire de pământ. „Vom înota până la acea mică insulă”, a spus el. Timp de 4-5 ore, au înotat spre ţărm, trăgând după el doi răniţi. Când au ajuns pe insula Plum Pudding, Kennedy s-a prăbuşit din cauza epuizării. Calvarul lor nu s-a terminat acolo. În prima noapte, Kennedy a încercat să intercepteze alte nave americane cu ajutorul unui felinar şi înotând în ocean, dar nu a  avut sorţi de ivbândă. A doua zi, s-au mutat toţi pe o altă insulă, Kennedy trăgându-i din nou pe cei răniţi.

Pe 5 august, au întâlnit nişte indigeni prietenoşi. Kennedy a sculptat un mesaj pe o nucă de cocos care a ajuns la o bază din apropiere. Curând, salvarea a apărut la orizont. Când marinarii au spus că le-au adus de mâncare, Kennedy a mai găsit energie să răspundă: „Nu, mulţumesc! Tocmai am mâncat o nucă de cocos”.

Faptele de eroism l-au propulsat către preşedinţie

Trei ani mai târziu, cariera navală a lui Kennedy l-a propulsat în politică. Chiar dacă războiul i-a adus popularitate, i-a şi schimbat viaţa. Fratele său mai mare şi-a pierdut viaţa. Tatăl îşi dorea de mult timp ca el să candideze la funcţia de preşedinte, iar, după moartea acestuia, Kennedy a moştenit ambiţia tatălui.

Cariera navală a lui Kennedy l-a făcut un erou cu două medalii, Medalia Marinei SUA şi decoraţia „Inimă purpurie”, dar şi un candidat politic atractiv. „Cred cu tărie că am fost modelat de mâna soartei în cel de-al Doilea Război Mondial”, a spus Kennedy în cursa pentru preşedinţie din 1946. Acelaşi lucru se poate spune despre aproape orice bărbat american, britanic sau australian din generaţia mea. Războiul ne-a făcut. A fost şi este cel mai mare moment al nostru”, a adăugat el.

După ce a câştigat un loc în Congres, Kennedy a câştigat un loc în Senat. În 1960, a candidat la funcţia de preşedinte împotriva vicepreşedintelui în funcţie, Richard Nixon. Deşi Nixon a servit şi în Marină, farmecul şi carisma lui Kennedy l-au ajutat să-l ridice la victorie.