De ce bem şampanie de sărbători

1 68062 original jpg jpeg

Când sărbătorim, desfacem obligatoriu o sticlă de şampanie (dacă băutura vine din Franţa) sau de spumant (dacă e produs în alte ţări). Te-ai întrebat vreodată de ce?

Strămoşul vinului „cu bule”

Strămoş al şampaniei de azi era aşa-numitul „vin gris”,obţinut prin presarea rapidă a strugurilor roşii. Cum la Reims,oraş situat în inima regiunii franceze Champagne,erau încoronaţi regii Franţei,vinul gri însoţea obligatoriu festivităţile legate de urcarea pe tron. Adesea, această băutură refermenta în butoi sau în sticlă. Produsul rezultat era considerat la început un rebut. Însă în Anglia,unde se exporta o bună parte din sticlele respective,băutorii au apreciat fineţea băuturii. Treptat,la ceremoniilefastuoase de la curte,vinul „cu bule” a înlocuit vinul obişnuit,fiind asociat definitiv cu luxul şi cu atributele puterii.

Şampanie şi nobilitate

Pentru a creşte vânzările de şampanie,producătorii de vin efervescent se străduiau să o asocieze cu ideea de nobilitate. A fost cazul lui Claude Moët,care atâta şi-a lăudat şampania,încât a făcut-o pe Madame de Pompadour,amanta regelui Ludovic al XV-lea,să declare public că e singura băutură al cărei consum le face pe doamne şi mai frumoase.

Şampanie şi arte frumoase

În perioada „Belle Époque”,artele au fost folosite pentru a promova şampania. Pictori precum Pierre Bonnard,Alfons Mucha,Toulouse-Lautrec,Manet,Cezanne,au expus lucrări în care vinurile efervescente erau vedetă. S-au valsuri cu dedicaţie:„Charles Heidsieck Waltz”,numit după celebrul producător,era o piesă orchestrală interpretată în 1895,în cinstea împăratului austriac de atunci,şi savurată împreună cu efervescentul casei.

Şampanie şi diamante

În perioada interbelică,şampania ajunge şi pe marile ecrane. Hitchcock însuşi semnează regia comediei mute intitulată „Champagne” (1928). Marele Billy Wilder regizează,în 1937,pelicula numită „The Champagne Waltz”. Mai târziu,revistele de cancan susţin că Marilyn Monroe a  îndrăznit să se îmbăieze în 350 sticle de vin efervescent. În seria „James Bond”,diverse mărci scumpe de şampanie sclipesc în paharul popularului personaj. Desigur,nu putea să lipsească asocierea şampaniei cu diamantele. În industria acestor pietre preţioase atât de căutate,orice coloraţie bătând în bej-gălbui era considerată un defect – până când cuiva i-a venit ideea să denumească nuanţa “Champagne”.



Recente

Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg