De ce e bine să faci voluntariat

Festivalul „Ia ARTitudine!“, desfăşurat săptămâna trecută, a dat ocazia bucureştenilor să afle mai multe despre ce înseamnă să fii voluntar. Cum până de curând voluntarii din România erau mai mult străinii, am avut curiozitatea să cercetez ce se ascunde în spatele pasiunii lor, dar şi a românilor care le-au urmat exemplul.

Timp de trei zile,pe acoperişul Teatrului Naţional,20 de voluntari din România şi 15 din Spania,Turcia,Polonia şi Letonia au dat lecţii de implicare socială prin spectacole de animaţie stradală,teatru social,ateliere de creaţie,fotografie,proiecţii. Ceva cu totul special a fost inedita Bibliotecă vie pentru care voluntarii prezenţi s-au oferit să fie cărţi vii. 40 de minute,oricine putea împrumuta o carte vie pentru a discuta cu persoane faţă de care aveau prejudecaţi (un homosexual,un pensionar,un deţinut,o persoană cu dizabilităţi,un preot sau un musulman). Am împrumutat şi eu câteva cărţi şi iată ce am aflat!

Ana-Maria Creţu de 21 de ani,studentă,este voluntara Asociaţiei IHTIS din judeţul Botoşani creată pentru persoanele cu dizabilităţi. Deşi îi este greu să se deplaseze din cauza lipsei echilibrului,este una dintre cele mai optimiste şi pasionate persoane din câte am văzut vreodată. „Merită să fii voluntar chiar şi când ai deja un job,pentru că dacă ai făcut asta de mic,aşa ca mine,îţi intră în sânge. Aşa obţii experienţe de viaţă care te ajută în carieră,dar este şi un fel de-a fi. Pe mine,teoria din facultatea de psihologie mă face să văd părţile mai puţin bune pentru cei cu dizabilităţi,iar voluntariatul îmi oferă şansa de a le schimba prin proiectele în care mă implic”,spune Ana-Maria. Aşa s-a întâmplat şi la cel mai recent şi mai drag proiect al asociaţiei,„Împreună întregi”,la întocmirea căruia a participat şi pentru care a căutat parteneri. Când,în urma proiectului,va fi inaugurat în Dorohoi Centrul de viaţă independentă,va fi bucuroasă să spună că a îmbunătăţit viaţa multor persoane cu dizabilităţi. Acestea vor învăţa acolo să se îngrijească singure folosind fotoliul rulant.

Voluntar fără asociaţie

Poţi fi voluntar şi fără să te fi înscris în vreo asociaţie sau fundaţie. Este cazul mamei Anei-Maria,Marinica. Are 52 de ani şi de 21 de ani are grijă de fiica ei care are probleme de echilibru. Merge cu ea peste tot şi,totuşi îşi face timp şi pentru alţii. Când locuiau în Botoşani,a ajutat o pereche de bătrâni. Le făcea cumpărături şi le plătea facturile. De asemenea,găteşte pentru o colegă a fetei ei,care merge în cârjă,îi mai xeroxează câte ceva sau îi dă sfaturi. Acesta este modul ei de a face voluntariat,fiind de folos apropiaţilor.

Voluntariatul e şi pentru nonconformişti

Un job la birou nu-i tocmai visul unei persoane care se vrea liberă ca Alina Iordache,voluntar la ART Fusion. Are 23 de ani şi a renunţat pentru un timp să caute un serviciu plătit,mai ales de când are atâtea de făcut cu echipa de animaţie pe care o coordonează. Fac spectacole stradale,teatru şi aşa au devenit adevăraţi prieteni. Când am întrebat-o care e proiectul ei de suflet,i-a fost greu să aleagă:„Am prins drag de fiecare proiect,cu fiecare spectacol am simţit că schimb ceva în felul oamenilor de a se vedea pe ei înşişi dar şi pe ceilalţi. Sigur,ce fac acum mă va ajuta să fiu un bun organizator de evenimente cândva,dar la voluntariat nu voi renunţa niciodată. Oricine poate face asta,indiferent de vârstă,ajutându-i pe cei aflaţi în nevoie,cum sunt cei din spitale sau cei ţintuiţi în case din cauza bolilor. Trebuie doar să vrei”.

Călătoresc pentru a ajuta

Camila din Polonia şi Liana din Letonia au venit în Bucureşti special pentru festivalul „Ia ARTitudine!”. Camila a trebuit să dea în avans multe examene la Facultatea de ecologie,unde e studentă,iar Liana a avut mari emoţii să iasă prima dată din ţara ei. Oricum,experienţa li s-a părut extraordinară. Luând parte la un program finanţat de Uniunea Europeană,au avut totul plătit:transport,cazare,masă,ba chiar au primit şi bani de buzunar. În schimb,ele şi colegii lor din alte două ţări au mers la traininguri şi au învăţat lucruri noi. „Aici m-am ocupat de atelierul de creaţie,ne spune Camila. Prin confecţionarea unor podoabe i-am învăţat pe oameni să facă voluntariat,ceea ce pentru mine e un stil de viaţă de care mă simt dependentă şi care mă împlineşte. În curând,voi merge şi în Africa,într-un proiect pentru ajutorarea copiilor nevoiaşi". De la Liana, cea mai tânără participantă la festival, am aflat că voluntariatul i-a schimbat viaţa: „Îmi place domeniul relaţiilor publice, aşa că a fost fantastic să pot face materiale de prezentare pentru festival, fluturaşi, afişe, să le vorbesc românilor despre voluntariat. Lumea mea e cu totul altfel de când fac asta. Am cunoscut foarte mulţi oameni care şi-au pus amprenta asupra modului meu de-a fi. Cel mai mult m-a surprins prezenţa unei doamne de 72 de ani care a vrut să participe la Biblioteca vie pentru a-şi împărtăşi experienţa de viaţă".