Deprinderi care pot afecta coloana vertebrală. Statul cu ochii în ecrane, mai periculos decât ai crede

1 dureri de spate jpg jpeg

De la consumul de băuturi carbogazoase, până la expunerea zilnică la razele ultraviolete, există multe obiceiuri zilnice care îţi pot distruge sănătatea. Îţi prezentăm o parte dintre obiceiurile care îţi pot afecta postura şi coloana vertebrală.

Coloana vertebrală este baza oricărei activităţi fizice. Ea are o structură unică, care permite un anumit grad de mişcare, fără să pună în pericol măduva spinării. Există unele probleme cu care ne putem confrunta, dacă nu avem grijă de această parte a corpului esenţială. Dureri insuportabile, postură afectată, dar şi numeroase afecţiuni pot intra pe lista lucrurilor nedorite, care pot avea drept cauză unele obiceiuri greşite, deprinse, de-a lungul timpului.

Privitul în jos la telefon

Studiile arată că statul mult timp pe telefon este unul dintre obiceiurile care ne afectează sănătatea. În special, dacă petreci mult timp cu ochii în jos la telefon, acest lucru poate determina apariţia durerilor de umeri şi de spate. Capul adaugă o greutate suplimentară asupra coloanei vertebrale, iar dacă eşti nevoit să priveşti telefonul în jos pentru perioade lungi de timp, la locul de muncă sau, în viaţa de zi cu zi, asigură-te că în rutina ta intră şi câteva exerciţii yoga, de gât şi de spate, de minimum 10 minute pe zi.

Purtarea pantofilor cu toc 

Tocurile înalte arată foarte sexy, dar purtarea lor poate afecta coloana vertebrală şi tendonul ahilian. În momentul în care porţi tocuri, muşchii lucrează mai intens, coloana vertebrală se află într-o presiune constantă, iar acest lucru creşte riscul de apariţie a durerilor şi a senzaţiei de amorţeală de la spate, până la picioare. În acest caz, este indicat purtarea pantofilor cu toc înalt doar la evenimente, însă dacă trebuie să îi porţi zilnic, alege încălţări cu tocuri mici sau ceva mai confortabil.

Condusul excesiv

Condusul face ca partea superioară a coloanei vertebrale să fie într-o poziţia stresantă, care ar putea afecta muşchii şi articulaţiile spatelui. De aceea, se poate întâmpla ca în zilele în care conduci multe ore, să apară durerile de spate sau de umeri insuportabile. Încearcă, pe cât posibil, să eviţi deplasările lungi sau, dacă acest lucru nu este posibil, să iei pauze dese şi să conduci într-o postură cât mai dreaptă. 

Folosirea genţilor grele

Purtatul genţilor grele poate duce la dureri de umeri şi la dureri de gât. De asemenea, acest obicei poate altera sănătatea coloanei vertebrale şi poate afecta în timp postura. Potrivit specialiştilor, geanta nu trebuie să cântărească mai mult de 10% din greutatea totală a corpului, nu trebuie să fie grea sau să apese pe umăr. De asemenea, nu este indicat să porţi mereu geanta pe aceeaşi parte.

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg