Doctorii i-au ascuns adevărul lui Teo Trandafir

1 49666 original jpg jpeg

Supusă la două operaţii realizate într-o clinică din Viena, Teo Trandafir (şi revenită în ţară de o lună) încearcă să se refacă, adoptând un stil de viaţă cât mai sănătos.

Aceasta a povestit postului de televiziune ProTv că medicii au încurajat-o cât de mult au putut şi că aceştia i-au ascuns tot timpul faptul că  putea suferi complicaţii după cele două operaţii.„Medicii au încercat să mă ţină la distanţă de adevăr,care am aflat,ulterior,că a fost crud. Nu au ştiut tot timpul dacă o să scap. Au fost fluctuaţii foarte mari de stare,am suferit mai multe intervenţii chirurgicale şi la niciuna dintre ele nu se ştia dacă sorţii vor fi cei scontaţi. Eu am aflat foarte târziu şi,în momentul în care am aflat,m-am gândit la fiica mea. După ce ai văzut moartea cu ochii aştepţi să vezi şi viaţa", a spus Teo.

În ianuarie, Teo Trandafir a fost transferată de urgenţă la o clinică din Viena. Anterior, aceasta fusese internată cu pancreatită acută de severitate medie,  la Spitalul Elias din Bucureşti. După prima operaţie, complicaţiile nu au întârziat să apară şi Teo a trebuit să fie operată din nou, tot la Viena. Aceasta a revenit în ţară, pe 20 aprilie, după ce a stat internată mai bine de trei luni.

Pe 9 mai, Maia i-a pregătit o surpriză mamei ei, Teo Trandafir, înregistrând special pentru ea melodia „Dorinţa mea”, împreună cu trupa Taxi.

Ideea i-a aparţinut lui Dan Teodorescu, solistul trupei Taxi, care a şi compus melodia în urmă cu o lună. Piesa are şi un videoclip, care a fost înregistrat pe parcursul a trei zile.

Melodia are şi o poveste. Ea a luat naştere pe când Teo era internată la Viena şi nu se ştia dacă va putea să vină acasă pe data de 9 mai, la aniversarea fetiţei ei.

Sâmbătă, pe 7 mai, când a avut loc petrecerea de ziua ei, Maia a arătat mamei şi tuturor celor prezenţi videoclipul şi le-a cântat melodia „Dorinţa mea”.



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg