Dramele lui Yoko Ono, văduva lui John Lennon. A fost dezmoştenită de familia ei înstărită şi a pierdut custodia fiicei

3 zzzzzzzzzzzzzzzzzz png png

Fanii trupei The Beatles n-au plăcut-o niciodată pe fosta parteneră de viaţă a lui John Lennon, învinovăţind-o pentru destrămarea uneia dintre cele mai mari trupe muzicale din toate timpurile. Însă Yoko n-a avut de îndurat numai criticile care i-au fost aduse de public cu privire la despărţirea membrilor formaţiei, ci a trecut prin câteva drame personale despre care lumea nu ştie prea multe.

Moartea lui John Lennon, în 1980, a fost cumva picătura care a umplut paharul în ceea ce o priveşte pe Yoko Ono. Despărţirea atât de bruscă şi de prematură de marea iubire a vieţii ei a venit la pachet cu conturarea unei reputaţii deloc plăcute. Mai mult ca oricând, după dispariţia lui Lenon, artista devenise un personaj negativ în istoria muzicală, fiind, în viziunea multora, cea care a destrămat The Beatles. Iar aceasta n-a fost decât una dintre problemele cu care s-a confruntat Yoko în viaţa ei. Ono a fost dezmoştenită de familia ei şi-a pierdut custodia fiicei sale.

Primii ani de viaţă

„M-am născut din mama, care e Yasuda, şi tatăl meu, Ono”, a început Yoko să-şi spună povestea. „Tata era banker şi un spirit foarte indepedent. Era un pianist foarte bun, îi plăcea mult muzica”, a continuat ea să vorbească despre copilăria ei privilegiată, dar lipsită de atenţia tatălui. „Când l-am întâlnit eu, mama şi tata se sărutau şi mă gândeam că poate o să mă pupe şi pe mine. Mama era frumoasă, o femeie frumoasă dintr-o familie bogată.”

Ambii ei părinţi proveneau din familii înstărite. Tatăl lui era un descendent al unui fost Împărat al Japoniei, un pianist care a concertat o bună bucată de timp, până să se apuce de banking. Ono a avut parte de o educaţie bună, făcută în şcoli exclusiviste, în care a studiat muzica clasică, arta, dar şi engleza.  

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, familia ei s-a mutat la New York, unde, la maturitate, Yoko s-a măritat cu Toshi Ichiyanagi, un pianist deloc pe placul părinţilor ei, care au şi dezmoştenit-o pe tânăra mireasă.

Întâlnirea cu Lennon

Căsnicia ei cu Toshi n-a rezistat prea mult timp, iar Ono şi-a căutat un apartament doar al ei pentru a-şi începe o nouă viaţă, pe cont propriu. S-a împrietenit cu artişti de tot felul, printre care şi Andy Warhol, şi a început să-şi exprime stările şi sentimentele prin propria muzică. S-a recăsătorit, la scurt timp, cu Tony Cox, cu care a şi făcut un copil, pe Kyoko.

Au plecat toţi trei împreună la Londra, în 1966, pentru ca proaspăta mămică să-şi promoveze arta. Iar John Lennon, care era unul dintre membrii trupei The Beatles, a mers la una dintre expoziţiile ei. Atunci au făcut cunoştinţă şi s-au împrietenit tot mai mult pe parcurs. De fapt, s-au apropiat atât de mult unul de altul, încât au pierdut interesul în partenerii de viaţă pe care-i aveau.

Lennon îşi dorea, de fapt, să-şi petreacă tot timpul cu Yoko, invitând-o chiar în studioul unde trupa înregistra hiturile Beatles. Iar acest lucru a însemnat încălcarea unei reguli de bază a membrilor Beatles. Pe nesimţite, au divorţat amândoi de soţii pe care-i aveau când s-au întâlnit şi şi-au unit destinele în martie 1969.

Naşterea lui Sean de ziua lui Lennon

Din acel moment, lumea a început să o privească pe Ono cu ochi critici. De când o cunoscuse, Lennon era parcă un om schimbat. Făcea lucruri pe care nu le mai făcuse până atunci, ceea ce nu pica deloc bine cu colegii lui uimiţi de faptul că soţii Lennon îşi întemeiaseră propria trupă.

Pe lângă colaborarea lor profesională, Yoko şi John îşi doreau împlinirea şi pe plan personal. Îşi doreau un copil împreună. Ono a pierdut câteva sarcini până ce a reuşit să-l aducă pe lume pe Sean Lennon, în 1975, chiar de ziua de naştere a lui Lennon. Tot atunci a fost posibil pentru Yoko să se împace şi cu familia ei, care o renegase în tinereţea ei.

Fiica pierdută

Toate bune şi frumoase, însă ce s-a întâmplat cu fiica lui Ono? În 1971, fostul ei soţ şi tatăl lui Kyoko, Cox, a dispărut cu fiica lor de 8 ani în mijlocul luptei pe custodia copilului. Într-un final, a câştigat custodia fetei după ce a acuzat-o pe mama Yoko că nu era în stare să aibă grijă de copil, consumând prea multe droguri la acea perioadă.

Fostul soţ al lui Ono a crescut-o pe fiica lor sub numele de Ruth Holman, în cadrul unei organizaţii denumite Biserica Cuvântului Viu. Yoko şi Lennon au căutat-o pe Kyoko ani de-a rândul, însă degeaba. Yoko s-a mai întâlnit cu fiica ei abia în 1998

Foto - Instagram John Lennon



Recente

Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg