Dueluri cu pistoale, căţărări pe frânghii, competiţii de tuns câini. Probe sportive inedite la Jocurile Olimpice

1 olympia 1535219 1280 jpg jpeg

Jocurile Olimpice moderne de vară reprezintă o şansă pentru cei mai buni sportivi din lume să intre în competiţie şi să-şi facă mândri conaţionalii. Deşi suntem toţi familiarizaţi cu multe dintre probele sportive, în special cu gimnastica feminină sau înotul, exită competiţii care uimesc.

O serie de probe sportive neobişnuite au fost incluse în Jocurile Olimpice de vară începând din anul 1900, când a avut loc cea de-a doua ediţie, la Paris, Franţa. Prima ediţie se desăşurase în 1896, la Atena, Grecia. În acei ani de început ai Jocurilor Olimpice moderne, au existat multe incertitudini cu privire la sporturile care ar trebui să devină evenimente olimpice, aşa că unele ciudate au fost incluse la acea ediţie. Şi la următoarea ediţie, cea din anul 1904, din Missouri, SUA, au fost incluse competiţii precum luptele cu noroi. În 2020, Comitetul Olimpic Internaţional a anunţat că breakdance-ul îşi va face debutul olimpic la Paris, în anul 2024, dar mulţi care cunoşteau istoria acestui eveniment sportiv n-au fost surprinşi să afle de această nouă probă bizară pentru Jocurile Olimpice.

Căţărarea pe frânghie

A fost o probă rezervată bărbaţilor şi unul dintre cele 8 evenimente de gimnastică de la prima ediţie a Jocurile Olimpice moderne de vară, din 1896, de la Atena. Necesita forţă. Concurenţii se urcau doar cu ajutorul mâinilor pe o frânghie lungă de 14 metri, neînnodată. Dintre cei 5 concurenţi, doar 2 au ajuns în vârf. Urcarea pe frânghie a fost probă olimpică până în anul 1932, lungimea frânghiei variind între 8 şi 10 metri.

Ştiai că...

...ediţia a XXXII-a a Jocurilor Olimpice de vară din 2020 a fost amânată cu un an din cauza pandemiei de coronavirus şi va avea loc între 23 iulie şi 8 august 2021?

Duelul cu pistoale

Această probă exclusiv masculină a fost inclusă în Jocurile Intercalate neoficiale din 1906, organizate la Atena. Concurenţii au tras asupra unor manechine din ipsos. Duelul a revenit un eveniment demonstrativ la Jocurile Olimpice de la Londra din 1908, iar de data aceasta concurenţii au tras unul asupra celuilalt. Nimeni nu a murit, întrucât gloanţele erau din ceară, iar bărbaţii purtau haine şi măşti de protecţie.

Înotul cu obstacole

A fost o altă probă acvatică bizară prezentă la Jocurile Olimpice de la Paris din 1900. Înotătorii navigau pe o lungime de 200 de metri, pe râul Sena. Mai întâi se urcau pe un stâlp, apoi treceau peste un rând de bărci, înotau pe sub un alt rând de bărci. Înotătorul australian Fred Lane a câştigat proba, învingându-l pe înotătorul secund cu doar 2 secunde.

Tirul cu porumbei

În timpul Jocurilor Olimpice din anul 1900, de la Paris, peste 300 de porumbei au fost împuşcaţi şi ucişi în cadrul evenimentului de tir cu porumbei. Pentru a înscrie un punct, pasărea trebuia să cadă în interiorul unui inel. Concurenţii erau eliminaţi dacă ratau două păsări la rând. A fost un eveniment serios, cu un premiu de 20.000 de franci, circa 120.000 de dolari în prezent. A fost singura dată când la un eveniment sportiv al Jocurilor Olimpice au fost ucise vietăţi şi sigur nu va mai reveni în viitor.

Trasul de sfoară

Eliminată dintre probele olimpice în 1920, proba trasului de sfoară i-a adus la Jocurile Olimpice pe cei mai puternici oameni. Două echipe trăgeau de o frânghie din direcţii opuse până când linia centrală trecea de un anumit punct. De fapt, a fost unul dintre jocurile păstrate de la primele olimpiade care au avut loc în anul 500 î.e.n. Fiecare echipă avea 8 persoane. Marea Britanie a dominat acest sport.

Ridicarea greutăţilor cu o singură mână

Proba care a precedat-o pe aceea de ridicare a greutăţilor din timpurile moderne a supravieţuit la 3 olimpiade în jurul sfârşitului secolului al XIX-lea. Bărbaţii erau singurii cărora li s-a permis să concureze şi o făceau prin apucarea unei greutăţi de trei ori cu fiecare mână şi aruncarea ei în aer.

Tunsul căţeilor

În lunile premergătoare Jocurilor Olimpice din 2008 de la Beijing, ziaristul Christopher Lyles a scris zilnic o rubrică „Beijing Countdown” pentru publicaţia „The Daily Telegraph” în care nota câte zile mai sunt până la Jocuri şi oferea un fapt olimpic interesant legat de acest număr.

Pe 1 aprilie, cu 128 de zile înainte de eveniment, Lyles a scris despre o probă sportivă inexistentă, tunsul unor câini: în anul 1900, 128 de participanţi s-au adunat în parcul Bois de Boulogne, din Paris, şi s-au întrecut în viteza cu care puteau să tundă blana unor căţei din rasa pudel.  Totul s-a dovedit a fi o invenţie de 1 Aprilie, Ziua păcălelilor, dar anunţul a fost preluat de multe publicaţii, iar mulţi chiar au crezut că a fost o probă sportivă reală.

Ziaristul a menţionat şi că medalia de aur a fost câştigată de Avril Lafoule, soţia unui fermier în vârstă de 37 de ani, din regiunea Auvergne din Franţa, care a tuns 17 căţei în 2 ore. Competiţia ar fi fost desfăşurată pe 1 aprilie şi ar fi fost urmărită de 6.000 de spectatori, una dintre cele mai mari audienţe de la Jocurile Olimpice.



Recente

Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg