Elena Ionescu, dezvăluiri după divorţ: ”Cred că pentru fiecare există o jumătate!”

1 elena ionescu mandinga jpg jpeg

Elena Ionescu a divorţat de soţul ei, bărbatul căruia i-a dăruit un copil, la doar un an de la nuntă. Deşi a suferit puţin, ulterior, ea şi-a revenit şi e convinsă că a fost cea mai bună decizie pe care putea să o ia.

Astfel, în cadrul unui interviu, artista a mărturisit că este de părere că îşi va găsi într-o zi alesul inimii, alături de care să trăiască fericită.

”Eu sunt o familistă convinsă şi pentru că am avut întotdeauna lângă mine familia închegată şi părinţii mei nu au divorţat, nu au avut nicio treabă cu despărţirile în viaţă,  întotdeauna  mi-am dorit să am o familie şi de aceea am şi încercat asta şi mi s-a părut că poate am găsit-o la momentul potrivit.

Fostul soţ al Elenei Ionescu, primele declaraţii despre divorţ: ”Nu suntem pe aceeaşi lungime de undă!”

Cred în continuare în căsnicie, îmi doresc foarte tare şi las viaţa să mă surprindă. Aşa cum spuneam, cred că pentru fiecare, că e mai devreme, că e mai târziu, există o jumătate!', a declarat Elena Ionescu pentru Ciao.ro.

Cine este femeia cu care şi-a refăcut viaţa Dragoş, fostul soţ al Elenei Ionescu! Artista l-a dat de gol: ”E domnişoara asistentă!”

Elena şi Dragoş au un băieţel de trei ani, Răzvan, care a venit pe lume pe 3 august 2018. Cei doi s-au despărţit în vară, după aproape un an de la nuntă. 



Recente

Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg