Familia regală britanică a avut o grădină zoologică în Turnul Londrei. De ce a fost închisă?

1 gradina zoo regala jpg jpeg

Conform celor susţinute de Historic Royal Places, Turnul Londrei a găzduit mai mult animale exotice sălbatice, printre care s-au numărat lei şi urşi polari, din secolul al XIII-lea până în 1835, chiar înainte de-a începe domnia Reginei Victoria, când şi-a închis porţile.

Familia regală britanică a primit multe cadouri în toţi anii în care a fost la cârma Marii Britanii, iar unele dintre aceste daruri au fost animale în carne şi oase, aduse din cele mai îndepărtate colţuri ale planetei. Odată ce au strâns mai multe astfel de exemplare exotice, membrii familiei regale au decis să-şi facă propria grădină zoologică.

Ultim oară când Menajeria din Turnul Londrei s-a mai deschis publicului a fost în 1835, după cum ne-a informat chiar Turnul Londrei, pe Twitter, zilele trecute. “Înfiinţată la începutul anilor 1200, pentru a ţine laolaltă toate animalele primite în dar de monarhia britanică, câţiva dintre locuitorii exotici ai Menajeriei au fost, într-un final, mutaţi la Grădina Zoologică din Londra”, stă scris în postarea cu pricina.

Grădina zoologică din Turn a fost înfiinţată în 1235, după ce Regele Henry al III-lea a primit trei lei de la Împăratul roman Frederick al II-lea. De-a lungul timpului, pe lângă lei a mai ajuns în menajeria regală un urs polar, în 1252, şi apoi un elefant african, în 1255.

Întreaga colecţie de animale s-a extins până în 1622 şi cuprindea trei vulturi, două pume, un tigru, un şacal şi mai mulţi lei şi leoparzi. Per total, ajunseseră mai mult de 60 de specii de animale în grădina zoologică privată de-a lungul secolelor, chiar şi un cangur a trecut pe-acolo. 

Iar, în ceea ce îl privea pe ursul polar, ei bine, acesta era adesea văzut „pescuind” în apele Tamisei. După cum vă puteţi imagina, condiţiile în care trăiau aceste animale nu erau tocmai optime, motiv pentru care unii şi alţii au început să comenteze şi să pună întrebări cu privire la felul în care erau tratate animalele şi spaţiul care le era repartizat în Turnul Londrei.

Toate aceste griji au determinat ca grădina zoologică să se închidă în 1835. Cele mai multe dintre animalele sălbatice existente în acel moment au fost vândute grădinilor zoologice sau circurilor. Grădina Zoologică din Londra, aflată acum în Parcul Regent, a fost înfiinţată pentru a le găzdui pe cele 150 de animale mutate din Turnul Londrei.

Chiar dacă familia regală britanică nu mai deţine nicio menajerie în momentul de faţă, Regina Elisabeta a II-a (95 de ani) are legături strânzse cu Grădina Zoologică din Londra de câteva decenii bune. Majestatea Sa a inaugurat un program de depistare a elefanţilor în Kenya, în 1990, iar, 9 ani mai târziu, tot ea a deschis Millennium Conservation (un soi de adăpost al animalelor).

Regretatul soţ aş Reginei, Prinţul Philip, a inaugurat „Regatul gorilelor”, la Grădina Zoologică din Londra, în 2007, şi „Teritoriul tigrilor”, în 2013.

Foto - Instagram Royal Family



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg