Madonna cea cu obraji mai plini

Madonna pare că nu îmbătrâneşte. Ba,mai mult,la vârsta de 51 de ani,corpul şi trăsăturile ei par mai tinereşti ca niciodată. Faţa ei a devenit peste noapte mai plină,cu obraji mai ridicaţi,iar corpul este numai fibră.

Din păcate, această întinerire artificială o face câteodată pe diva pop să arate ridicol. Într-o fotografie care a surprins-o pe vedetă imediat după operaţia de implant facial, trăsăturile ei sunt distorsionate.

Priscilla Presley, desfigurată

Văduva lui Elvis, Priscilla Presley,era admirată pentru frumuseţea ei naturală. La 63 de ani a făcut greşeala de a apela la toxina botulinică pentru a-şi întineri trăsăturile.

Rezultatul a fost dezastruos:vedeta s-a ales cu buze umflate şi cu o faţă desfigurată, ce aduce cu cea a unei pisici. „Opera“ îi aparţine unui medic care a colecţionat multe acuzaţii de malpraxis.

Donatella Versace, exces de botox

În topul vedetelor care au abuzat de operaţii estetice pentru a arăta mai rău ca înainte se află,fără îndoială,şi Donatella Versace,sora răposatului Gianni Versace. La 54 de ani,faţa ei arată artificial,iar buzele injectate şi umflate în exces o fac de nerecunoscut.

Chirurgii plasticieni sunt de părere că stilista a mai făcut o rinoplastie nereuşită şi un lifting facial exagerat.