GALERIE FOTO Grecia, o zonă sigură pentru turiştii români. Ce le-au pregătit hotelierii

46 poze trip 5 jpg jpeg

Grecia este una dintre ţările exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină, cu alte cuvinte, se află în zona verde. Din 15 iunie, hotelierii greci îşi aşteaptă turiştii, mai ales că au pregătită o serie de măsuri pentru ca atât personalul, cât şi cei care optează pentru o vacanţă în Grecia să fie în deplină siguranţă.

Mulţi dintre turişti sunt români care vin an de an să-şi petreacă concediile în Grecia, una dintre destinaţiile lor preferate fiind peninsula Halkidiki. Odată cu instalarea stării de urgenţă în perioada pandemiei de coronavirus, rezervările au fost amânate inclusiv pentru anul următor, iar sejururile la care s-au renunţat sunt într-un număr mic. Vestea care îi bucură pe hotelierii greci este că numărul de rezervări noi începe să crească, un aspect important pentru sectorul turismului şi, implicit, pentru economia Greciei, destul de afectată în urma restricţiilor impuse. 

Majoritatea proprietarilor de hoteluri din Grecia, indiferent că sunt de 3 stele sau de cinci, suportă costuri suplimentare sau, mai bine spus, din propriul buzunar pentru achiziţionarea dezinfectanţilor, dar şi în funcţie de cum au putut să-şi amenajeze spaţiile pe care le-au avut.

În această perioadă, turiştii români şi nu numai vor trebui să respecte măsurile de distanţare fizică, de 1,5 până la 2 metri, vor găsi în punctele cheie ale hotelurilor produse de igienizare a mâinilor şi vor alege când anume pot dispune de serviciile cameristelor care nu vor intra zilnic în cameră. Alte măsuri de protecţie împotriva Covid-19 au fost explicate de câţiva proprietari de hoteluri şi reprezentanţi ai unor agenţii de turism atât din Halkidiki, cât şi din Neoi Poroi sau Paralia Katerini. Siguranţa angajaţilor, a localnicilor şi a turiştilor rămân o prioritate pentru ei. 

Vacanţele în Grecia, după pandemie 

În staţiunea Paralia Katerini, situată la câţiva metri de plajă, Hotelul Regina Mare are deja un grad de ocupare de 10% de când s-a dat undă verde turismului, la jumătatea lunii iunie, însă sunt şanse mari ca procentele să crească şi mai mult până la sfârşitul sezonului estival. Labrini Kelesidis, proprietara hotelului de trei stele, şi Lavinia Onoiu, reprezentanta agenţiei de turism Paralia Tours, explică ce măsuri au luat pentru ca turiştii să fie în siguranţă: 

„Conform a ceea ce am primit de la Minister, prima măsură este să se ia temperatura în momentul în care turistul vine, să se păstreze distanţarea fizică şi să se ia datele de care este nevoie. Am făcut tot feluri de training-uri pentru personalul hotelier şi, de altfel, am angajat un doctor pentru orice eventualitate, pentru a fi alături de noi şi pentru a ne ajuta. Tot ce este peste temperatura de 37,2, într-o astfel de situaţie va fi anunţat doctorul, iar turistul va fi imediat izolat. Fiecare hotelier este obligat să-şi păstreze câteva camere pentru o eventuală autoizolare şi se vor respecta recomandările doctorului”, a precizat Labrini Kelesidis. 

35 20200620 175956 jpg jpeg

De altfel, fiecare hotel va avea la îndemână o trusă de prim ajutor pentru Covid-19 care implică un echipament special pe care o să-l poarte medicul. 

„Se dezinfectează toată camera şi balconul, în special zonele unde atingerea se face destul de des. Asta se făcea şi înainte, însă diferenţa este că, anul acesta, camerista nu o să intre în cameră în fiecare zi, ci doar la solicitarea turistului. Există aparatură specială, pe bază de aburi şi au fost înlăturate toate obiectele de decor care nu sunt importante. Al doilea rând de perne a fost înlăturat, la fel şi păturile. La fel, cine vrea, poate să le solicite”, a mai explicat aceasta.

Din punctul lor de vedere, graniţele Greciei nu s-au deschis mai devreme tocmai pentru a verifica siguranţa cetăţenilor şi a turiştilor care urmau să vină. Deşi sperau la mai mult ajutor din partea autorităţilor din Grecia, în realitate, situaţia nu a fost aşa cum se aşteptau. Tot ce s-a plătit înainte de perioada pandemiei rămâne la fel, însă cheltuielile suplimentare le suportă proprietarul hotelului. Sunt optimiste totuşi, mai ales că, aproape în fiecare an, hotelul este plin până în septembrie. 

Români, bulgari şi sârbi, în staţiunile de pe litoral 

Toate hotelurile din Grecia, în special din Nordul Greciei, care s-au deschis de curând ori urmează să se deschidă au luat măsurile necesare pentru a preveni cazurile de Covid-19 şi sunt pregătite pentru a primi turişti. În staţiunea Kalithea de pe braţul Kassandra din Halkidiki, Hotelul & Spa Secret Paradise, de patru stele, este una dintre locaţiile sigure pentru alegerea unei vacanţe. 

„În condiţii normale, doar cu uşa închisă ar fi putut să funcţioneze aerul condiţionat, iar acum merge şi cu uşa deschisă tocmai pentru a fi atât rece în cameră, cât şi aer curat. De altfel, telecomenzile de la aerul condiţionat şi de la televizor sunt dezinfectate şi puse într-o pungă specială, închisă ermetic. Totodată, personalul hotelier are o lampă pe care o foloseşte pentru a dezinfecta întreaga cameră. Angajaţii sunt verificaţi zilnic la temperatură. În cazul în care temperatura este ridicată, sunt trimişi la centrul medical de aici din localitate şi există locaţii unde pot fi puşi în izolare pentru cele două săptămâni minime necesare. Nu este obligatoriu purtarea măştii de către turişti”, precizează Mela Chantzaridou, reprezentanta Grupului Mykoniati Hotels.

36 20200621 104714 jpg jpeg

În cazul în care un turist este testat pozitiv, va fi izolat într-o cameră de hotel, aşa cum se arată într-un protocol special stabilit de autorităţi, urmând ca medicul care îl va consulta să ia decizia potrivită în funcţie de evoluţia stării de sănătate a turistului. 

Chris Kalafatis, proprietar Filos Holidays & Travel, spune că preţurile vacanţelor nu au crescut, ci dimpotrivă, hotelierii au venit cu oferte noi pentru turişti pentru a se bucura mai mult de o vacanţă în Grecia. 

„Acum, sunt foarte mulţi turişti greci care vin în staţiunile de pe litoral, vin din ţările balcanice (Bulgaria, România, Serbia) şi, după 1 iulie, proprietarii hotelurilor se aşteaptă să vină turişti şi din restul Europei. Au fost şi persoane care au renunţat, dar într-un număr destul de mic. După ridicarea multor restricţii, au început să vină rezervări noi, dar totodată sunt şi persoane care au spus că se aşteaptă să se întoarcă primii turişti, eventual după ce se întorc primele serii de turişti, merg acasă, vorbesc cu prietenii lor, le transmit informaţiile de la faţa locului şi faptul că lucrurile au început să fie din ce în ce mai sigure aici”, a povestit proprietarul Filos.  

Turişti din Bucureşti, Braşov şi alte oraşe din România vin în Halkidiki 

Tot în aceeaşi regiune, Mpoularis Panagiotis, proprietarul hotelului Oceanis, de trei stele, îşi aşteaptă noii oaspeţi. 

20200621 121838 jpg jpeg

„La intrare în hotel, există dezinfectant atât în partea stângă, cât şi în partea dreaptă, măştile nu sunt obligatoriu de purtat decât în cazul personalului hotelier. De asemenea, şi în camere se dezinfectează cu un aparat special cu abur după plecarea fiecărui turist. Trebuie să avem grijă să nu facem întâlniri cu mai mult de şase, şapte persoane, asta este cel mai important. Au fost reprogramări, cu alte cuvinte, cei care voiau să vină în iunie o să sosească în iulie, septembrie, inclusiv pentru 2021. Există chiar şi turişti care o să vină pentru 2021. Vin turişti din Bucureşti, Braşov şi din alte oraşe din România chiar şi de 15-20 de ani, în fiecare vară”, a explicat proprietarul hotelului. 

Regiunea Sithonia, o oază de relaxare cu peisaje de neuitat

Pe cel de-al doilea braţ din Halkidiki - Sithonia - mai exact în staţiunea Nikiti, s-au luat şi aici măsuri de siguranţă împotriva Covid-19. Într-un hotel de cinci stele, aşa cum este Acrotel Athena Pallace, se respectă aceleaşi reguli: purtarea echipamentelor speciale atunci când se face curăţenie în camere, purtarea măştilor în ceea ce priveşte personalul hotelier, dezinfectarea mâinilor şi a camerelor. Şi aici, rămâne la alegerea turistului când solicită serviciul de curăţenie din partea personalului.

Acrotel Athena Pallace este unul dintre primele hoteluri care s-au deschis, iar în prezent gradul de ocupare este de 40%. Pournaris Theodoros, proprietarul Acrotel Hotels şi Tseneklidou Voula, directorul de vânzări al hotelului sunt optimişti în privinţa turiştilor care vor alege Grecia ca destinaţie de vacanţă. După 1 iulie, când restricţiile se vor mai relaxa, procentul va creşte datorită rezervărilor noi. Turiştii sunt atraşi de acest loc pentru felul în care este amenajat şi pentru arhitectura bizantină, modernă. După 24 de ani de la construcţie, hotelul dispune de 175 de camere, cu o capacitate de până la 450 de persoane, are trei piscine în diferite părţi ale hotelului, un muzeu, un centru spa şi vedere către o mare limpede. Într-o oră, în Salonic, se poate ajunge la un centru medical în cazul în care va fi nevoie. 

20200622 130709 jpg jpeg

În ceea ce priveşte turiştii, sunt multe persoane care se reîntorc: „Există turişti români care vin şi pentru un weekend. Vânzările înainte de pandemie erau foarte bune în acest sezon, în schimb, au rămas în continuare multe rezervări pentru următoarea perioadă. Mulţi dintre turişti vor să viziteze biserici, mănăstiri, să ia parte la pelerinaje în Grecia”, au povestit Pournaris Theodoros şi Tseneklidou Voula. 

Cum pot turiştii români să ajungă în aceste locaţii? 

Turoperatorul Hello Holidays are la dispoziţie oferte accesibile pentru ca turiştii să poată ajunge în siguranţă la destinaţia dorită şi să poată avea vacanţa de care au nevoie. În afară de cele cinci microbuze (trei sunt achiziţionate anul acesta) care fac transfer din orice parte a ţării către Braşov şi Bucureşti, există, în acest moment, şase autocare moderne, reluând vacanţele în Grecia. 

Niciun turist nu va intra în autocar până nu se va efectua triajul epidemiologic.

20200619 204011 jpg jpeg

La urcarea în autobuz, este obligatoriu ca turiştii să se folosească de gelul dezinfectant pus la dispoziţie de către reprezentanţii agenţiei Hello Holidays. În acest moment, ai la îndemână cele mai bune reduceri pentru un sejur în Grecia! 

FOTO Agenţia Hello Holidays



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg