Gestul penibil pe care l-a făcut Kate Hudson la o întâlnire amoroasă. Şi nici nu i-a fost ruşine

1 kate hudson jpg jpeg

Astăzi, Kate Hudson se simte împlinită alături de logodnicul ei, Danny Fujikawa, însă, în trecut, ea nu a fost ocolită de întâmplări jenante, în viaţa amoroasă.

Până la vârsta de 42 de ani, Kate Hudson, a avut o viaţă amoroasă tumultoasă. Ea a fost căsătorită cu cântăreţul Chris Robinson, iar după divorţ, s-a iubit cu actorul Owen Wilson, dar s-au despărţit la scurt timp, din cauza neînţelegerilor. Pe lista cuceririlor ei s-au aflat şi nume celebre ca: Lance Amstrong, Alex Rodriguez, Matt Bellamy şi Dax Shepard. Acum, se pare că actriţa şi-ar fi găsit liniştea alături de Danny Fujikawa, bărbatul cu care s-a şi logodit. Cei doi sunt împreună din 2016 şi au împreună o fiică, pe Rani Rose, în vârstă de 3 ani.

Pentru că în cei 42 de ani, Kate Hudson a avut parte de multe întâlniri amoroase, ea ar putea scrie o carte despre întâmplările amuzante care prin care a trecut, dar, potrivit ei, există una care le întrece pe toate. 

Actriţa a povestit recent, pe Instagram, cu lejeritate, în cadrul unei provocări „Truth or Drink‟ despre cea mai jenantă întâlnire din viaţa ei. Ea a spus: „Eu nu m-am simţit jenată, doar că aş fi putut fi. Am trecut de la o întâlnire la alta, în aceeaşi zi, în acelaşi loc. Am apărut cu cineva şi am plecat cu altcineva. Nu mi-a fost ruşine‟, a spus ea, amuzată de situaţie.

Urmăritorii ei s-au distrat de povestea lui Huston, inclusiv actorul Dave Bautista, care a spus că el ar fi fost bărbatul părăsit în acea seară: „Mi-ai spus că ai avut o urgenţă în familie‟ a scris el. Încă nu este clar dacă Bautista a spus sau nu adevărul, însă comentariul său a stârnit curiozitatea celorlalţi.

Se căsătoreşte anul acesta Kate Hudson?

Într-un interviu pentru Entertainment Tonight, Huston a spus că este fericită alături de logodnicul ei, însă nu se grăbeşte să se căsătorească: „Evident, suntem atât de entuziasmaţi. Dar ideea de a planifica o nuntă este mult, mult prea mult. Am făcut un film întreg despre asta. Ştiţi ce fac eu? Îmi planific şi planificarea. Mă gândesc doar la copii. Cred că ei ar fi foarte încântaţi‟, a mărturisit actriţa. 

2 241969011 370752494536724 341441127625172437 n jpg jpeg

(Kate Hudson şi Danny Fujikawa)

Sursă foto: Shutterstock, Instagram 



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg