Horoscopul săptămânii 1-7 septembrie 2017

1 76640 original jpg jpeg

Descoperă ce-ţi prezis astrele la început de toamnă!

Berbec

Au prezenţă de spirit şi idei. Singurul aspect la care trebuie să fie atente este cel al amănuntelor. Dacă le scapă ceva, să ştie că de acolo li se trage. Mă refer în mod special la cele tinere, care trebuie să se concentreze ceva mai mult atunci când au de făcut o treabă care implică mai multe segmente. Ele trebuie să dovedească faptul că au atenţie distributivă. Vor fi supuse unor teste pe care nu au voie să le trateze cu superficialitate.

Taur

Aleargă, fac, explică, deci e clar: sunt în vervă. Până acum câteva săptămâni pentru multe din nativele în zodia Taur lucrurile nu păreau clare. În această perioadă, cuplurile tinere iau o serie de decizii care ţin de gospodărie, de cămin, se apucă de renovări, vor să schimbe mobila şi aproape tot ce se poate schimba. O vor face de comun acord cu partenerii.

Gemeni

Posibil să fie puse în situaţia să rezolve o problemă căreia nu i-au găsit soluţia şi este vorba despre ceva care ţine de comunitatea în care trăiesc. Descoperă secrete care sugerează conflicte cu o persoană tânără de acelaşi sex şi cu care simt că nu pot vorbi, că orice ar spune este perceput eronat, dar care, atenţie, le poate aduce satisfacţii prin aflarea unor secrete.

Rac

Ies la lumină lucruri pe care ele le credeau bine stăpânite şi ascunse. Răni vechi se redeschid acum. Fac o serie de cheltuieli pe care le cred necesare, dar care se dovedesc a fi o capcană atunci când nu ştii de ce anume ai nevoie. Financiar le merge bine spre sfârşitul săptămânii. Vor rezolva o serie de lucruri care ţin de gospodărie.

Leu

Limbuţia unei colege sau a unui coleg reuşeşte să le scoată din minţi. Mai poate fi vorba şi despre cheltuieli pentru sănătatea cuiva mai în vârstă din familie. Răbufnesc într-o dispută cu partenerul de viaţă, situaţie care le va aduce în ipostaza de a trânti uşa după ele. Disputa pleacă de la relaţia cu copiii. Poate fi vorba şi despre un consum nervos vizavi de problemele părintelui de sex opus.

Fecioară

Anumite evenimente, lucruri pe care şi le doresc sau oameni cu care se întâlnesc le pot crea probleme serioase fie la locul de muncă, fie cu legea. Ies la iveală adevăruri despre ele, unele mascate, voalate voit şi aici vorbim despre nişte bani plasaţi aiurea sau despre respingerea ideii că firma ar trebui să intre în insolvenţă. Vorbim aici despre micile afaceri sufocate de taxe, legi şi impozite.

Balanţă

Originalitatea şi creativitatea acestor native vor fi puse la încercare, în sensul bun al cuvântului, ceea ce le-ar putea aduce un loc de muncă celor care n-au sau o poziţie de leader celor care au. Vor avea sprijin, cu tot sufletul, din partea familiei, în special a mamei. Se poate întâmpla să-şi găsească un loc de muncă acolo unde îşi doresc şi aş spune că avantajate sunt cele tinere.

Scorpion

Cheltuielile neaşteptate şi nesiguranţa financiară ar trebui să le facă mai atente, pentru că, odată cu o posibilă pierdere a locului de muncă, pierd şi singura lor şansă de venit. Probleme pentru cele tinere la locul de muncă. Pot apărea conflicte între tineri şi maturi. Vor recunoaşte şi-şi vor aminti momentul care a declanşat drama de care n-au mai fost capabile să se elibereze ani de zile.

Săgetător

Vor tăia o serie de legături cu trecutul care le blochează afectiv. Problemele legate de studii le vor pune în faţa unei decizii majore vizând drumul pe care s-o ia. Nu se vor da înapoi de la nimic. Poate fi vorba despre boala unui bunic de care ele sunt foarte legate şi care le arată cât de mult le-a iubit, chemându-le la notar ca să-şi lase în mâinile lor toate bunurile.

Capricorn

Găsesc o soluţie menită să vindece o rană interioară veche şi să le facă să aibă curajul să se angajeze în proiecte menite să aducă liniştea interioară. Primesc confirmarea că au depăşit momentele grele, că există o mare cantitate de energie înmagazinată în sufletul lor. Nu trebuie decât să o direcţioneze spre scopul dorit. Să fie atente, în continuare, la ceea ce mănâncă!

Vărsător

Munca stă sub semnul epuizării şi le singularizează în peisajul creativităţii. De aceea cred că singurul segment în care nu cred să se producă mari schimbări rămâne cel al profesiei. Afectiv, stabilitate pentru cuplurile mature. Au învăţat câte ceva despre celălalt şi ştiu cum să amorsese dizarmoniile. Pentru cuplurile tinere - o învălmăşeală de aşteptări şi dezamăgiri.

Peşti

Este foarte greu să le faci să se despartă de ceea ce pentru ele reprezintă un anumit capitol din viaţă, deoarece trecutul semnifică rădăcinile sale şi ce copac îşi taie singur rădăcina? De aceea, săptămâna aceasta pentru ele va fi una a deciziilor. Vor să reorganizeze ceva în viaţa lor. Unele doamne vor o schimbare radicală a drumului în viaţă, iar altele o reorientare profesională.

Astrograma săptămânii

 „Ce-mi rezervă astrele pentru viitor în privinţa locului de muncă, a familiei şi câţi copii voi avea? Ce meserie mi s-ar potrivi?“ – Răzvan Alexandru Nedelcu, născut pe 16 mai 1985, la ora 23:30, în Galaţi

Cu un Ascendent în Capricorn şi cu Mijlocul Cerului în Scorpion, prima profesie care mi-a venit în minte ar fi cea de medic, dar analizând puţin harta mi-am dat seama că o profesie legată de apă ţi-ar fi cea mai indicată, deci posibil ofiţer de marină. Capricornul este semnul militarului, Scorpionul poate fi semnul apei care curge. Dar cum Casa serviciului este în Gemeni, cred că excelentă ar fi o profesie care te aduce în contact cu oamenii, în domeniul educaţiei sau al relaţiilor publice. Revenind la Casa muncii, aceasta era goală în momentul naşterii, dar tranzitele pot sugera o meserie pe care o faci în străinătate sau undeva la drum, nu în localitatea în care te-ai născut. Pluto în Casa personalităţii sugerează un om introvertit cu o forţă interioară de invidiat şi cu o mare capacitate de a realiza ceea ce doreşte. În schimb, Ascendentul în Capricorn poate vorbi despre un om care se însingurează sau o căsătorie după 35 de ani. În privinţa copiiilor, posibil să fie doi sau un copil venit cu foarte mare greutate, târziu.



Recente

Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg