Miros neplăcut în caserole? Aşa scapi de el

1 85479 original jpg jpeg

Sunt bune pentru că poţi transporta mâncarea de acasă la birou sau la cei dragi, fără să îţi faci griji că verşi ceva. Minusul lor este că sunt din plastic şi, uneori, reţin mirosuri neplăcute sau grăsime în exces. Dar azi avem câteva trucuri ce te ajută să scapi de orice miros neplăcut în caserole.

Miros neplăcut în caserole

Dacă şi tu ai această problemă, te ajutăm să o rezolvi. Nu trebuie să îţi arunci caserolele bune doar pentru că miros a usturoi sau, de ce nu, a mucegai sau stricat. Trebuie să le cureţi bine de tot cu câteva ingrediente din bucătărie.

Cum scapi de mirosul neplăcut din caserole

Cu sare

Când nu folosesti caserolele, pune sare în ele. E indicat să fie grunjoasă, nu iodată, de masă. Chiar dacă ai spălat bine, cu apă fierbinte şi detergent, o caserolă, există posibilitatea ca mirosul să persiste. E bine să presari sare în ele şi să pui capacul.

Soare

Lumina puternică de soare poate elimina mirosul neplăcut din caserole. Tot ce trebuie să faci e să le speli bine, cu apă cât mai caldă, să le limpezeşti cu apă rece şi să le pui la soare. Fie le pui pe balcon, fie le pui pe pervazul geamului. Dacă este vânt afară, îţi recomandăm să nu le pui goale, ci cu o greutate. Sau deloc!

Oţet

Oţetul este bun pentru scoaterea mirosului. Probabil sună ciudat având în vedere că oţetul are un miros puternic şi persistent. Spală bine caserola cu apă şi detergent. După ce ai limpezit-o, pune oţet în caserolă, pune capacul şi plimbă oţetul bine, peste tot. Lasă caserola cu oţet în ea timp de 3 minute, apoi limpezeşte normal.

3 soluţii naturale împotriva respiraţiei urât mirositoare

Cauze surprinzătoare ale mirosurilor corporale

Pericolul din bucatarie: recipientele din plastic! Cat de grav ne pot imbolnavi si care este perioada de folosinta a acestora

Sursa: gustos.ro



Recente

Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg