Jocurile de cazino nu ar trebuie privite ca un lucru rău. Din contră, dacă sunt practicate cu măsură, ele sunt o sursă accesibilă şi eficientă de divertisment, mai ales dacă se ţine cont de sfaturi de la profesionişti.

Există, însă, şi o categorie restrânsă de jucători care cad în capcana dependenţei. Ei depăşesc problemele dacă le recunosc şi apoi urmează programe de recuperare.

Psihologii au realizat numeroase studii în care au analizat legătura între jocurile de noroc şi felul în care funcţionează creierul uman. O primă observaţie este că există operatorii care scad nivelul de precauţie al jucătorilor folosesc termenul „gaming” în locul celui potrivit, „gambling”.

Unii oameni încep să joace compulsiv, dezvoltând o dependenţă similară cu cele pentru tutun sau alcool. Cei din industrie gândesc totul astfel încât clientul să aibă de pierdut pe termen lung, iar acest plan se realizează prin acordarea unor câştiguri ocazionale care au efectul de „cârlig” pentru subconştient.

Creierul „iubeşte” surprizele care implică recompense

Dincolo de doza de distracţie oferită, sunt mai multe motive pentru care cineva devine gambler. De pildă, creierul este atras de activităţile cu o desfăşurare necunoscută, care implică o recompensă de orice fel.

Când mâncăm dulciuri sau când bem alcool, creierul eliberează o substanţă neurotransmiţători numiră dopamină. Aceeaşi substanţă este produsă şi atunci când avem bani puşi în joc în timp ce se învârte roata ruletei sau când rulează pe ecran simbolurile sloturilor. Studiile au arătat chiar modificări fizice ale circumvoluţiunilor în timpul activităţii de gambling.

Nivelul de dopamină nu depinde de rezultatul jocului. Sentimentul este acelaşi atât pentru cei care câştigă bani, cât şi pentru cei care pierd, deoarece primează curiozitatea faţă de ce va urma să se întâmple.

B. F. Skinner, unui dintre cei mai cunoscuţi cercetători ai comportamentului oamenilor şi animalelor, a realizat un experiment. El a băgat şoareci în trei cutii. În prima cutie cădea câte o bucată de caşcaval de fiecare dată atunci când şoarecii împingeau o manetă, în alta cădea caşcaval foarte rar, iar în a treia răsplata era acordată aleatoriu, ca şi câştigul la sloturi.

Şoarecii din a doua cutie nu erau tentaţi să dea de manetă, în timp ce rozătoarele din cutiile unu şi trei erau foarte motivate să împingă maneta. Aceeaşi filosofie este valabilă şi în cazul oamenilor. Jucătorii trec repede peste dezamăgirea rundelor pierzătoare şi continuă să joace cu gândul la recompensa care ar putea să vină cu ocazia următoarei învârtiri.

Cazinourile terestre stăpânesc folosesc speculează la maxim elementele psihologice, pentru a-şi maximiza profitul. Astfel, în cazinourile terestre sunt folosiţi stimuli pentru creier, care îi determină pe clienţi să îşi dorească să joace tot mai mulţi bani.

Cei mai mulţi dintre aceşti stimuli sunt reprezentaţi de combinaţii de culori, lumini şi sunete. Ce vede ochiul şi ce aude urechea ajung imediat la creierul care eliberează dopamină şi creează o stare de exaltare care „sufocă” raţionalul. Totul în jur emană opulenţă, iar bogăţia este primul gând al celui care ia loc la masa de joc sau pe scaunul din faţa aparatului de păcănele. Creierul uman a funcţionat dintotdeauna aşa şi, probabil, nu are cum să se schimbe nimic în acest sens.