Rochia de nuntă a prinţesei Beatrice a „cunoscut“, acum 59 de ani, un preşedinte şi un star hollywoodian

2 rochia jpg jpeg

De la o prinţesă, toată lumea se aşteaptă la o nuntă ca-n poveşti. Cel puţin când nunta are loc în familia regală a Marii Britanii. Însă prinţesa Beatrice de York (31 de ani), nepoata Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, s-a căsătorit în secret cu magnatul italian Edoardo Mapelli Mozzi (35 de ani). La ceremonie au participat doar 20 de persoane şi, mai mult, tiara şi rochia au fost împrumutate de la regină.

Dacă ducesa de Cambridge, Catherine, a avut o rochie somptuoasă, special creată pentru ea, despre care presa a scris luni în şir, Beatrice a optat pentru o ţinută împrumutată de la bunica sa, dar nu mai puţin spectaculoasă.

Superba rochie a fost creată de designerul Normal Hartnell, couturier al Casei Regale, care a conceput două dintre cele mai importante piese vestimentare ale Reginei Elisabeta a II-a: rochia de mireasă şi rochia pentru încoronare.

Rochia purtată de Beatrice este realizată din tafta ivoire, cu margini din satin, iar atunci când a fost creată pentru Regină avea doar bretele. Pentru prinţesa Beatrice a suferit mici modificări: i s-au adăugat mâneci din organza şi a fost puţin scurtată.

Citeşte şi 

Istoria specială a tiarei cu ţepi purtată de Prinţesa Beatrice la cununia cu magnatul Edoardo Mapelli Mozzi

Regina a purtat această ţinută în cel puţin trei ocazii, notează presa britanică. Prima oară, atunci când l-a întâlnit pe preşedintele italian la un dineu, în 1961, iar a doua oară în 1962, la o proiecţie specială a peliculei „Lawrence al Arabiei“, prilej cu care suverana l-a cunoscut pe actorul din rolul principal, starul hollywoodian Peter O’Toole. 

De obicei, Regina poartă o astfel de ţinută doar de 2-3 ori, la dineuri şi evenimente oficiale, după care rochiile sunt trimse la „arhivă“, iar uneori pot face obiectul unor expoziţii.

Prinţesa Batrice a readus în atenţia publicului elegantul stil al anilor ʼ60, alegând să poate această ţinută la nunta sa. Ceremonia a avut loc pe 17 iulie. Iniţial, nunta a fost programată pe 29 mai, dar a fost amânată din cauza pandemiei. 

La ceremonia desfăşurată la Palatul Windsor au participat doar 20 de invitaţi, printre care Regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip, care au stat doar 45 de minute. 

Prinţesa Beatrice este nepoata reginei Elisabeta şi verişoară a prinţilor William şi Harry. Tatăl ei, prinţul Andrew, este al treilea copil al suveranei Marii Britanii, mama ei este Sarah Ferguson, dar cei doi au divorţat în 1996. Beatrice este a noua persoană în linia succesiunii la tronul Marii Britanii. Edoardo Mapelli Mozzi, soţul prinţesei Beatrice, deţine o companie de dezvoltare imobiliară.

Foto Profimedia/ The Royal Family



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg