Tom Hanks şi Rita Wilson, probleme cu fiul rebel. Vedete care au trecut prin multe necazuri cu copiii lor

1 f1ae810974caae5237acd5a82c58b1c3 jpg jpeg

În general este greu să fii vedetă şi să îmbini viaţa de familie cu viaţa de scenă. Oricât de mult s-au străduit, aceste celebrităţi nu s-au putut impune în faţa copiilor şi au avut multe probleme cu odraselele lor.

Copiii vedetelor nu au copilării tradiţionale. Ei sunt înconjuraţi de putere, de bani şi de faimă exact din momentul în care s-au născut. Nu se pot plânge de aceste lucruri, însă aceste beneficii vin la pachet cu multe probleme. Pentru că părinţii nu îi pot verifica mereu, ei ajung să cheltuiască zeci de mii de dolari pe lucruri interzise sau să facă diverse lucruri nepotrivite vârstei. Unii copii celebri le-au provocat probleme părinţilor din cauza participării în mod excesiv la petreceri, din cauza consumului de droguri sau de alcool. Iată care sunt vedetele care au trecut prin multe probleme cu copiii lor!

Tom Hanks şi Rita Wilson

Chet Hanks, al doilea fiu al lui Tom Hanks cu Rita Wilson s-a luptat ani la rând cu dependenţa de droguri. În anul 2015, Chet a intrat într-un centru de reabilitare, dar nu înainte de a provoca un accident în urma căruia a fost implicat un şofer pe nume Terry Moogan. În anul 2016, Tom şi Rita au fost numiţi co-inculpaţi în procesul şoferului. Moogan a spus că a suferi răni fizice şi emoţionale în urma accidentului şi că Hanks şi Wilson au fost vinovaţi, deoarece ei ştiau de problemele lui Chet cu drogurile. Mogan susţine că tânărul se afla sub influenţa drogurilor atunci când a produs accidentul.

Marlon Brando

Fiul lui Marlon Brando a stat la închisoare după ce a fost condamnat pentru omor. Christian Brando l-a ucis pe iubitul surorii sale vitrege în anul 1990. Sora sa, Cheyenne, îi mărturisise acestuia că iubitul ei fusese abuziv cu ea. Drept răspuns, Christian l-a împuşcat pe bărbat pe proprietatea Mulholland Drive. Christian a executat şase ani de închisoare şi a fost eliberat în anul 1996. Câţiva ani mai târziu, în 2005, fosta soţie l-a acuzat pe acesta de abuz în repetate rânduri. Christian a decedat de pneumonie în 2008.

Jackie Chan

Maestrul al artelor marţiale şi al acrobaticii, Jackie Chan nu a fost lipsit de necazuri. Fiul lui Jackie Chan, Jaycee, a fost condamnat la şase luni de închisoare în Beijing după ce a fost prins într-un uriaş scandal cu droguri în anul 2015. Poliţia din China a găsit peste 100 de grame de marijuana în apartamentul tânărului de 32 de ani. Surprinzător a fost că Jackie Chan a fost numit ambasador antidrog de către guvernul chinez în anul 2009.

Citeşte şi: Celebrităţi cu familii numeroase. Madonna: „Cu cât ai mai mulţi copii, cu atât eşti un părinte mai bun”

Cindy Crawford

În anul 2018, la finalul lunii decembrie, fiul supermodelului Cindy Crawford a fost arestat pentru că a fost prins la volan de către poliţişti sub influenţa substanţelor interzise. Gerber, care avea atunci 19 ani în momentul arestării, a fost tras pe dreapta de către poliţiştii din Berverly Hills pentru viteză excesivă, însă el mirosea a alcool, iar poliţiştii au hotărât să îl testeze pentru consum de alcool şi substanţe interzise. Surpriza a fost că tânărul consumase atât alcool, cât şi droguri. El a fost anchetat, însă a fost eliberat la scurt timp din arest.

Michael Douglas

Cameron Douglas, fiul actorului Michael Douglas şi al fostei sale soţii, Diandra Morell Douglas, a fost arestat pentru infracţiuni cu droguri, de cel puţin trei ori. În anul 2010, el a primit o condamnare de 5 ani de închisoare pentru vânzarea de metamfetamină la un hotel de lux din Manhattan. După ce a încălcat în mod repetat regulile stricte ale închisorii în care a fost arestat, i s-a ordonat să petreacă 2 ani în izolare, iar sentinţa sa de închisoare a fost aproape dublată.

Sursă foto: Pinterest



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg