Creează-ţi propria ta perspectivă

Nu poţi da viaţă visurilor tale decât dacă ştii ce vrei. Încearcă să îţi planifici drumul pe care vei porni şi să preconizezi toate obstacolele ce îţi vor apărea în cale. Pentru a-ţi îndeplini un vis, e nevoie de multă muncă, ambiţie, determinare, dar şi o doză de conştientizare a pericolelor. Începe un jurnal în care să îţi notezi fiecare gând, idee şi rezoluţie pentru 2018. În acest fel, vei fi mai organizată, iar Universul te va ajuta să îţi atingi scopurile.

Pune-ţi în ordine situaţia financiară

E un semn pe care Universul ţi-l transmite de ceva timp. Banii sunt şi ei consideraţi o sursă de energie, însă depinde cum ştii să îi gestionezi. Modul în care alegi să îi investeşti, nu să îi cheltuieşti, va arăta, mai târziu, situaţia ta financiară. Cunoaşterea este putere, iar monitorizarea fluxului de investiţii te va ajuta să ştii ce îţi doreşti pe viitor.

Fii deschisă să primeşti ajutor

Dacă cineva îţi întinde o mână de ajutor în 2018, încearcă să nu o refuzi, căci s-ar putea să regreţi. A primi ajutor din partea unei persoane binevoitoare nu e deloc rău, ci dimpotrivă, e un semn de amplificare a energiilor. Poţi face schimb de vibraţii, de idei sau de inspiraţie, lucru care îţi va spori productivitatea în anul care urmează.

Lasă trecutul în urmă

Un alt mesaj al Universului este acela legat de trecut. Multe persoane nu se pot desprinde de amintiri, motiv pentru care îşi blochează energia în lucruri inutile. Trebuie să înveţi să renunţi la tot ceea ce te afectează în mod constant şi îţi transformă starea de spirit, chiar şi atunci când e vorba de persoane din viaţa ta.

Visează măreţ

Dacă până acum nu ai îndrăznit să visezi la mai multe lucruri în acelaşi timp, anul 2018 îţi dă prilejul să evoluezi din toate punctele de vedere, să fii mai bună şi mai puternică pe zi ce trece. Este anul provocărilor, în care trebuie să ieşi din zona de confort şi să rişti. Dacă visele tale se simt confortabil, înseamnă că nu sunt prea mari. Nu este vorba despre nerealism, ci dimpotrivă, despre a da voce tuturor lucrurilor pe care ţi le-ai dorit să le faci, dar nu ai avut curaj până acum.

Sursă foto: www.dhappynewyear.com