7 cauze care duc la incendii în casă

1 80095 original jpg jpeg

Focul este imprevizibil, se răspândeşte în câteva secunde şi poate decima o casă în câteva minute. Incendiile din locuinţe pun în pericol pe toată lumea din casă şi chiar şi focurile mici duc adesea la daune importante. CasoTeca îţi spune care sunt cele mai comune şapte cauze care duc la incendii în casă.

Să ai casa asigurată este un pas care te ajută să acoperi daunele produse de un incediu. Dar, cel mai bine este să prevenim împrejurările care duc în mod frecvent la un incendiu. Incendiile pot fi electrice sau chimice, cu mai multe clase de incendiu existente în funcţie de modul în care a început focul. Obiectele de zi cu zi devin uşor combustibile atunci când le sunt create condiţii. Identificarea acestor riscuri te ajută să reduci şansele de incendiu. Îţi vei menţine în siguranţă nu doar proprietatea, ci şi familia.

Incendii care pornesc de la gătit

Incendiile care pornesc de la gătit sunt printre cele mai frecvente tipuri de incendii ale locuinţelor. Grăsimea este extrem de inflamabilă, iar flăcările sunt destul de dificil de stins odată ce incendiul s-a produs. Nu pleca niciodată din bucătărie atunci când găteşti cu grăsimi! Cele mai multe incendii pornesc tocmai pentru că proprietarul a lăsat tigaia nesupravegheată. Până când focul este descoperit, de obicei este prea târziu. De asemenea, nu lăsa aragazul nesupravegheat. Curăţă tigăile bine de grăsime, pentru a evita depunerea acesteia.

Incendii de la surse de căldură

Încălzitoarele de locuit provoacă incendii atunci când ţesăturile şi alţi combustibili sunt lăsaţi prea aproape de ele. Unele încălzitoare necesită combustibil, care se aprinde sau sare în aer atunci când nu este supravegheat corespunzător. Respectă întotdeauna instrucţiunile de pe orice dispozitiv de încălzire pe care îl utilizezi. Inspectează-l înainte de utilizare pentru a te asigura că este în stare bună. Încălzitoarele electrice produc şi ele incendii, mai ales dacă cablajul electric funcţionează defectuos. Nu lăsaţi niciodată casa cu un încălzitor care funcţionează.



Recente

O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg