Nu se ştie nici astăzi cu precizie care e ziua ei de naştere: 1890, 1894, 1896? Din cochetărie, sau poate dintr-o pornire ghiduşă, actriţa nu a dezvăluit nicicând anul precis al venirii ei pe lume. Şi a avut dreptate: Elvira Popescu, devenită în Franţa Elvire Popesco, juca pe scenă cu o vioiciune, cu o prestanţă şi cu un har care sfidau trecerea timpului. Eleganţa interpretării sale, dar şi simţul ascuţit al umorului au propulsat-o imediat după absolvirea Conservatorului de Artă Dramatică din Bucureşti în rolurile de succes ale Teatrului Naţional. Asta, înainte ca Madame Popesco, cu accentul ei iconfundabil, să cucerească definitiv inima publicului parizian.

Replici exotice... în limba română 

A văzut lumina zilei în Colentina, în apropiere de Bucureşti, şi a debutat la Teatrului Naţional în 1914. Împreună cu alţi actori de renume ai vremii, a pus bazele Teatrului Mic. Preferate, în repertoriul ei, erau piesele de vodevil ale francezului Louis Verneuil – cel care, nişte ani mai târziu, avea să-i deschidă porţile afirmării la Paris, invitând-o să interpreteze personajul principal din piesa „Ma cousine de Varsovie“ („Verişoara mea din Varşovia“). Rolul i s-a potritiv mănuşă româncei, care avea de spus câteva replici în poloneză. Artista a preferat însă să rostească frazele în română, bazându-se pe faptul că limba maternă avea să fie considerată oricum exotică - şi a avut dreptate. Peste noapte, accentul ei, uşor cântat, a devenit la fel de celebru ca jocul plin de energie şi de graţie.

Prinţesă decadentă şi aventurieră ţicnită 

Cu Louis Verneuil, Elvire Popesco a avut o relaţia pasională timp de 6 ani. Restul e istorie... Datorită modului în care pronunţa replicile în franceză, făcând litera „r“ să vibreze (în loc să graseieze, ca francezii), actriţa era adesea distribuită în roluri bulevardiere de eroină rusoaică sau italiană, de prinţesă decadentă, de aristocrată ţicnită, de aventurieră cosmopolită sau de seducătoare fatală. Iar Parisul era, de fiecare dată, la picioarele ei.

De pe scenă, la cinema 

Dramaturgii s-au grăbit să-i scrie roluri pe măsură, vulcanice, amuzante, pline de viaţă. Însă actriţa n-a dorit să rămână cunoscută doar pentru personaje din registrul minor, şi s-a reorientat către rolurile clasice, din repertoriul francez. Publicul a adorat-o şi aşa! A cochetat permanent şi cu cea de-a şapta artă, cinematografia. În ţara natală, Elvira Popescu nu a lipsit din distribuţia primului film istoric românesc, Independenţa României, lansat în 1912, şi a jucat şi în pelicula „Ţigăncuşa de la iatac“ (1923). În Franţa, cariera ei cinematografică a cuprins circa 30 de filme, majoritatea fiind transpunerea, pe marele ecran, a unor succese teatrale. A jucat alături de nume sonore precum Maurice Chevalier, Claudia Cardinale, Vittorio de Sica, Jean Marais, Orson Welles sau Alain Delon.

Legiunea de Onoare şi premiul Molière 

În anii ’50 şi ’60, actriţa s-a implicat activ în direcţiunea instituţiilor teatrale Théâtre de Paris şi Théâtre Marigny. Salonul ei parizian era un loc de întâlnire al artiştilor şi personalităţilor vremii – de la Pierre Cardin la preşedintele Valéry Giscard d'Estaing. A primit ordinul „Legiunea de Onoare“ şi un premiu „Molière“ pentru cea mai bună actriţă, decernat de Asociaţia Actorilor Francezi. În 1993, anul morţii ei, a fost numită membru de onoare din străinătate al Academiei Române. Mormântul ei se află în celebrul cimitor parizian „Le Père Lachaise“. Francezii îşi mai amintesc şi acum de fluidul magnetic care străbătea sala, de fiecare dată când artista păşea în luminile rampei.

Ştiai că... 

... Elvire Popesco a fost căsătorită de 3 ori? Prima căsnicie a fost cu actorul Aurel Athanasescu, ultima cu contele francez Maximilien Sébastien Foy.

...la ultimele ei apariţii pe scenă, actriţa avea dureri chinuitoare? O chinuia o atroză a şoldului dar, de îndată ce se cortina se ridica, îşi masca suferinţa cu un val de replici spumoase.

Sursa foto: trilulilu.ro