Horoscopul săptămânii 27 octombrie – 2 noiembrie

1 77789 original jpg jpeg

În perioada următoare, zodiile se confruntă cu perioade dificile, din care vor ieşi cu perspective diferite asupra vieţii. Anumiţi nativi sunt sfătuiţi să-şi amâne planurile pentru scurt timp, iar alţii, cei mai norocoşi, vor avea parte de foarte multe oportunităţi, atât pe plan amoros, cât şi financiar. Descoperă ce-ţi prezic astrele în următoarele zile!

Berbec

Au un farmec aparte, cu impact puternic asupra sexului opus. N-ar trebui luată nicio decizie privind căsătoria, divorţul sau sarcina în această săptămână. Viaţa de cuplu şi sexualitatea vor fi excelente. Acum se pot răsfăţa, satisfăcându-şi o dorinţă sau un vis. Trebuie să acorde prioritate raţiunii şi nu dictatelor inimii. Pentru multe, aceasta va fi o provocare.

Taur

Nu e nimic rău dacă doresc o schimbare. Singura problemă va fi să găsească ceea ce îşi doresc. Va fi nevoie să depună eforturi mai mari. Cu cât drumul este mai dificil, cu atât le va ambiţiona să-şi dorească mai mult acel altceva. Adaptabilitatea şi capacitatea de a ieşi chiar şi din cele mai dificile situaţii le-ar putea duce direct la partenerul dorit.

Gemeni

Este posibil să se confrunte cu situaţii dificile din care vor ieşi cu bine, dar cu o altă perspectivă asupra iubirii. Ultimele trei zile din perioadă vor fi cele mai fericite pentru ele. Dacă vor să trăiască izolate comunicând doar atât cât este strict necesar, este dreptul lor, dar să nu se aştepte să fie fericite ori ca fericirea să le găsească prea curând.

Rac

Cuplurile vor fi preocupate cu planurile de renovare ale casei. Dacă îşi doresc o casă nouă, ar trebui să amânate până după 1 noiembrie. La fel se pune problema şi pentru conceperea unui copil. Nu este o perioadă propice pentru aşa ceva. Un lucru foarte important este să se concentreze pe exemplul personal.

Leu

Putem vorbi despre dragoste pe meleaguri străine, o întâlnire de destin în timpul unui pelerinaj, în mediu academic dacă dau examene. Către mijlocul săptămânii, şansa iubirii se mută printre colegii de muncă. Este o perioadă în care trebuie să-şi urmeze sentimentele, dar nu trebuie să confunde vocea inimii cu cea a instinctului sexual.

Fecioară

Răspund la ceea ce doresc ceilalţi să audă. În familie, să acorde atenţie copiilor. Cineva va avea nevoie de sprijinul lor acum, deşi nu o vor spune direct. Doamnele singure sunt sfătuite să-şi asculte inima şi să meargă în direcţia în care le îndeamnă aceasta. Să nu le fie teamă să greşească! Este mai bine decât să aibă regrete.

Balanţă

Dragostea este pentru ele o descărcare fizică, deoarece nu se implică emoţional. Un mod elegant de a trece peste toate este să aibă preocupări artistice. Relaţional, săptămâna aceasta poate fi un succes, deşi nu vor înţelege asta, pentru că în jurul lor se petrec o grămadă de lucruri. Nu e de mirare că vor fi confuze uneori.

Scorpion

Există o mulţime de posibilităţi, dar acum trebuie să se concentreze pe acele persoane care le sunt dragi, fără să încerce să le domine. Să acţioneze cu încredere, dar să nu uite să privească în jur, ca să sesizeze la timp încotro se îndreaptă. Dacă vor să câştige inima cuiva, nu vor avea un moment mai bun ca această săptămână.

Săgetător

Să nu-şi facă griji dacă ratează vreo oportunitate, pentru că vor apărea altele. Multe dintre ele îşi doresc o profesie care să le ofere implicare şi să-şi poată folosi simţul umorului. Cele care nu au un loc de muncă, pot găsi unul, dar să fie prudente când li se face oferta. Nu trebuie decât să-şi dovedească încrederea în propriile abilităţi.

Capricorn

În prima parte a săptămânii li se va cere să nu mai gândească atât şi să acţioneze. Va fi o adevărată provocare pentru ele. În cupluri domneşte armonia. Este posibil să apară mici disensiuni cu cineva drag, dar lucrurile se vor lămuri repede. Li se cere sprijin şi vor depune eforturi pentru a se alinia cerinţelor celor din familie.

Vărsător

Nu este momentul să se gândească la conceperea unui copil. De asemenea, atenţie la relaţiile extraconjugale! Pentru cele singure, persoana care va apărea în viaţa lor le va transforma existenţa şi le va ţine permanent cu sufletul la gură. Să nu ezite să spună adevărul, fără a înfrumuseţa faptele. Abordarea directă este cea mai singură metodă de a fi crezute.

Peşti

Trebuie să vină cu idei noi care să le aducă stabilitatea dacă vor să-şi păstreze slujba sau afacerea. Să nu ezite să-şi exprime părerea, atunci când li se cere să ajute la organizarea unui eveniment. Să încerce să vadă dincolo de aparenţe. În niciun caz să nu se izoleze de prieteni şi de cei dragi, să nu se închidă în propriile gânduri şi probleme.

Sursa foto: kellyastrology.com



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg