Pentru că ştiu că vă era dor de fata superbă cu codiţe,aflaţi mai multe detalii în interviul pe care ni l-a acordat cu zâmbetul pe buze.
 
AUTOEXPERT:Care a fost prima maşină pe care aţi condus-o?
 
IRINA NICOLAE:O Dacia,cea pe care am făcut de altfel şi şcoala de şoferi,dar prima maşină proprietate personală a fost un Golf 3.
 
AEX:În acest moment ce maşină conduceţi? Cum aţi ales-o?
 
I. N:În momentul de faţă conduc,în afară un BMW,iar acasa,în ţară,un AUDI A4.
 
AEX:Care este cel mai important factor în achiziţionarea unei maşini?
 
I. N:Alegerea e una simplă,întotdeauna am fost adepta achiziţionării maşinilor de provenienţă germană,pentru calitatea,siguranţa şi designul pe care îl oferă o maşină nemţească.
 
AEX:Renunţaţi din când în când la maşină în favoarea mersului pe jos?
 
I. N:O,da! Prietenii ştiu că-s o mare amatoare a mersului pe jos! Recordul meu este de 23.6 km într-o zi. Ori de câte ori am ocazia,las maşina,iau bicicleta sau merg pe jos,în afară cel puţin. Acasă este mai greu,pentru că stau relativ puţin şi am un program foarte încărcat,dar în ultima vreme am renunţat la maşină atunci când merg la piaţă sau în jurul casei mele tocmai pentru a face puţină miţcare.