Migraţiile sunt un fenomen regulat, sezonier, şi implică o călătorie dus-întors. Sunt colective şi privesc toţi indivizii speciei dintr-o anumită regiune. Răspund fie unor nevoie legate de hrană, fie de reproducere (vieţuitoarele caută zone ferite de prădători, unde puii găsesc un mediu de viaţă cât mai protejat). Mişcările sezoniere nu sunt foarte răspândite în rândul mamiferelor terestre, pentru că viteza de deplasare este relativ scăzută, iar consumul de energie e mare. În schimb, mamiferele acvatice şi zburătoare pot migra pe distanţe mari, graţie puterii lor sporite de locomoţie.

Karibu, de la sud la nord şi retur

Renii karibu din America de Nord migrează anual. Majoritatea indivizilor petrec iarna în taiga sau în tundră, dar primăvara, din martie până în mai, începe deplasarea spre nord. Femelele gravide sunt cele care dirijează turmele de sute de indivizi, fiind urmate de exemplarele tinere şi de masculi. Au un excelent simţ al orientării, ceea ce le permite să-ţi găsească drumul pe întiderile acoperite de zăpadă. Pe parcurs, se pot naşte pui, care sunt capabili să se deplaseze la câteva ore de la venirea lor pe lume. Migraţia în sens invers începe în perioada august-octombrie. Turmele se mişcă lent către sud, hrănindu-se abundent, pentru a se pregăti de iarnă.

Bizonii, deplasări impresionante

Altădată, bizonii americani migrau în mod regulat de-a lungul preeriei. Turme de peste 4 milioane de capete se deplasau de la nord la sud în toamnă, făcând să se zguduie pământul cu ropotul copitelor lor, iar primăvara, când dădea firul ierbii, parcurgeau traseul în sens invers. Bizonii îşi petreceau iarna chiar şi la 600 km distanţă de teritoriile lor de vară. Astăzi, impresionantele rumegătoare mai pot fi întâlniţi doar în rezervaţii şi nu se mai pot deplasa pe distanţe mari.

Zebra şi gnuul, record de 1.600 km

Mamiferele mari africane migrează în funcţie de succesiunea sezoanelor cald şi umed. Există antilope care preferă să rămână în areale mici tot timpul anului, dar sunt şi specii care se dedau călătoriilor sezoniere. În regiunea Serengeti, din Tanzania, gnuul albastru şi zebra se pot deplasa pe distanţe de peste 1.600 de kilometri. Indivizii se rup de turmă în perioada ploilor şi se reunesc apoi în sezonul uscat, în jurul punctelor de apă. Şi elefanţii se deplasează pe distanţe mari, în căutarea celor mai bune locuri cu hrană şi apă.

Liliecii, călători neobosiţi 

Există lilieci care călătoresc pe distanţe mici – cei din Europa şi din Asia - , dar şi specii care se deplasează pe distanţe mari. În Statele Unite, liliacul roşu (Lasiurus borealis), care de obicei îşi face veacul prin copaci şi arbuşti, parcurg distanţe mari pentru a-şi petrece vara în nordul ţării şi în Canada, şi iernile în sud – Georgia, Carolina de Sud, Florida. Zborurile au loc mai mult noaptea.

Balenele, voiaj la Tropice 

Balenele antarctice migrează în mod regulat la Tropice, şi pot ajunge şi la 3.000 km depărtare de casă. Trebuie spus că sunt clasificate în 5 populaţii distincte - şi fiecare din ele migrează separat. Şi alte cetacee mai mici, inclusiv anumite specii de delfin, migrează în acelaşi fel. Au obiceiuri călătoare şi populaţiile de foci sau de morse.