Reese Witherspoon nu concepe Crăciunul fără să decoreze turtă dulce cu copiii. Ce alte obiceiuri au actriţele de peste Ocean

1 reese witherspoon jpg jpeg

Împodobirea bradului de Crăciun, prepararea în familie a unor deserturi sau mâncăruri preferate, purtarea unor pijamale de Crăciun – toate sunt obiceiuri pe care şi celebrităţile le păstrează de sărbători. Unele au împărtăşit lumii tradiţiile lor preferate.

Când auzim cuvântul „Crăciun‟ ne vin în minte o mulţime de obiceiuri legate de această sărbătoare. În afară de latura religioasă, ne gândim la dăruirea cadourilor, coacerea fursecurilor cu turtă dulce, ornarea căsuţelor de turtă dulce, vizionarea filmelor de sărbători în cele mai confortabile pijamale festive, revederea familiei extinse şi a prietenilor. Cu toate acestea, pe măsură ce sărbătorim cu cei dragi, adesea ne întrebăm ce fac unele dintre vedetele noastre preferate pe 25 decembrie şi în Ajun de Crăciun. Sunt ocupate să împacheteze cadouri şi să cânte colinde de Crăciun? Îşi invită familia şi beau ciocolată caldă pe canapea? Petrecerile lor de sărbători sunt mai elaborate, sau pur şi simplu preferă să comande preparate de sezon?

După cum se dovedeşte, sunt toate cele de mai sus. Mulţi dintre actori, actriţe şi cântăreţi au vorbit pe larg despre felul în care sărbătoresc, făcând dezvăluiri despre tradiţiile lor anuale. Câţiva sunt cu adevărat interesaţi să ofere cadouri, în timp ce alţii nu pregătesc niciun cadou pentru copii. În cea mai mare parte, toţi încearcă să petreacă mult timp cu cei dragi, ceea ce demonstrează, încă o dată, că nu suntem atât de diferiţi.

Reese Witherspoon ornează căsuţe de turtă dulce

Actriţa a dezvăluit că-i place să construiască nişte căsuţe de turtă dulce de Crăciun. „Unul dintre obiceiurile mele preferate în această perioadă a anului este să decorez căsuţe de turtă dulce cu copiii mei. Ei bine, în mare parte mâncăm doar bomboane‟, a scris ea prin Instagram în decembrie anul trecut.

Kate Hudson se adună cu familia în jurul unui foc şi-şi găseşte cadourile în curte

Pentru mulţi, noul an este un moment pentru stabilirea priorităţilor şi a unor noi rezoluţii, indiferent dacă asta înseamnă să renunţi la lucruri care nu-ţi mai sunt de folos sau să deprinzi noi obiceiuri. A stabili rezoluţii pentru anul care vine este o tradiţie veche. Datează din timpul lui Iulius Caesar, în jurul anului 49 î.Hr. Iniţial, erau de natură morală, indivizii jurând să fie mai buni cu vecinii sau mai sinceri.

Kate Hudson şi familia ei au un mod de a face acest lucru fără să scrie o listă sau să facă o notă în minte. Într-un interviu, Hudson a spus că „în fiecare An Nou, facem un foc enorm în afara casei noastre. Scriem toate obiceiurile nesănătoase de care vrem să scăpăm şi aruncăm acea listă în foc. Vorbim despre lucrurile pe care le-am realizat şi despre cele pe care nu le-am făcut. E frumos‟. În privinţa cadourilor de Crăciun, artista a scris pe un blog: „În fiecare an, Moş Crăciun vine şi le lasă cadouri copiilor în aer liber. Uneori, Moşului îi place să împacheteze câteva dintre ele, dar de obicei, le lasă deschise, astfel încât copiii să poată vedea ce sunt. Moş Crăciun este foarte inteligent, aşa că îi place să ofere adulţilor cadouri foarte amuzante! Şi, de obicei, îi lăsăm lui Moş Crăciun ceva în fiecare an.‟

Gwyneth Paltrow găteşte mult şi e ajutată de copii

În preajma Crăciunului, o găseşti pe Gwyneth Paltrow în bucătărie. „Gătesc mult înainte de Crăciun, toate mirosurile, vinul fiert, toate garniturile pentru curcan. Ne place să avem toată familia în preajmă şi să avem un Crăciun tradiţional‟, a spus ea într-un interviu. Nici copiii ei nu stau deoparte: „Copiii mei sunt foarte implicaţi, ca şi mine, în special fiul meu Moise. Îi place să gătească şi este foarte pasionat. Are multă răbdare şi este foarte drăguţ. Mă ajută să cântăresc ingredientele şi sparge ouăle perfect. E foarte bun‟.

Miley Cyrus joacă fotbal cu tatăl ei

Cântăreaţa a povestit despre singura tradiţie pe care o împărtăşeşte cu tatăl ei, Billy Ray Cyrus, în fiecare an. „Obiceiul meu preferat când merg acasă de sărbători este să mergem şi să batem mingea afară, la ferma tatălui meu. Una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele este aceea când joc fotbal cu tatăl meu‟, a spus ea.

Eva Longoria petrece din Ajunul Crăciunului

Cum Eva Longoria este mexicană, începe sărbătorile din ajun. „Nu avem dimineaţa de Crăciun şi nu aşteptăm pe Moş Crăciun. Vine la ora 14.00 cu toate cadourile‟, a spus actriţa pentru publicaţia „Us Weekly” în decembrie 2021. „Încă din ajun facem o masă uriaşă, aducem cadourile. De obicei mergem la liturghie la miezul nopţii. Asta e tradiţia.‟ A adăugat că tamalele sunt nelipsite în familia ei şi trebuie împărţite uniform sau devin un „război‟ între mătuşi.

Citeşte şi:

Crăciunul în lume. Islandezii au 13 „Moşi Crăciuni“, iar copiii năzdrăvani primesc câte un… cartof

Tradiţii bizare de Crăciun. În Polonia se împart napolitane, iar în Islanda, copiii neascultători primesc cartofi putrezi

Kristen Bell pleacă într-o excursie cu prietenii

Multe familii călătoresc de sărbători, iar familia Bell-Shepard nu face excepţie. Actriţa a declarat că face o excursie anuală cu mai mulţi prieteni şi copiii lor în California. Ea a spus că fac drumeţii prin zăpadă şi joacă jocuri. „Este o modalitate frumoasă de a ne reconecta cu prietenii‟.



Recente

Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg