Remedii pentru petele maronii

1 79786 original jpg jpeg

Când o femeie descoperă că i-au apărut pete maronii pe piele, se gândeşte automat că sunt semne de bătrâneţe. În realitate, problema poate avea diverse cauze, vârsta fiind doar una din ele. Scapă de inesteticele semne cu ajutorul soluţiilor naturale!

Pigmentaţia neuniformă este în general asociată cu îmbătrânirea pielii, dar orice dermatolog îţi poate spune că petele maronii pot să apară chiar şi la sfâşitul adolescenţei, indiferent de tipul de ten. Există 4 tipuri de pete:

-Cele provocate de acnee: sub efectul razelor soarelui, coşurile inflamate dau hiperpigmentaţie.

-Cele care au cauze hormonale: pilulele contraceptive şi anumite medicamente, care modifică echilibrul hormonal, pot fi la originea pielii pătate. La femeile gravide, apare cloasma, o formă de pigmentaţie neregulată.

-Cele cauzate de expunerea directă şi prelungită la razele ultraviolete (apar la orice vârstă).

-Cele care au drept cauză îmbătrânirea pielii. Apar pe zonele expuse frecvent la soare – mâini, faţă, gât, piept.

Miere şi iaurt

Amestecă în părţi egale miere cu iaurt degresat. Aplică pe pielea curată şi lasă să acţioneze 15-20 de minute. Clăteşte cu apă călduţă. Repetă procedeul de două ori pe zi.

Gel de aloe vera

Atenuează semnele bătrâneţii şi hidratează pielea intens, lasând-o netedă şi catifelată. Masează pielea cu puţin gel de aloe vera şi aşteaptă până se usucă. Repetă zilnic.

Usturoi

Curăţă 2-3 căţei de usturoi, zdrobeşte-i bine până când obţii o pastă. Aplic-o pe pete şi las-o să acţioneze 10 minute, apoi clăteşte cu apă călduţă. Dacă te deranjează mirosul, poţi adăuga şi câteva picături de ulei esenţial aromat.

Lapte bătut

Acidul lactic ajută la uniformizarea culorii pielii. Aplică o cantitate mică de lapte bătut pe zonele afectate şi lasă să acţioneze aproximativ 15 minute. Clăteşte cu apă călduţă. În caz de exces de sebum, poţi amesteca laptele cu câteva picături de zeamă de lămâie. Totodată, îl poţi combina cu o parte egală de suc de roşii. Repetă procedura de 2 ori pe zi, pentru efecte rapide.

Pastă de năut şi susan

Prepară o mască dintr-o mână de năut fiert şi o linguriţă de pastă de susan. Dă ingredientele la blender, până la omogenizare. Adaugă o linguriţă de apă, dacă ţi se pare că a ieşit compoziţia prea groasă. Aplică pe zonele cu probleme sau pe toată faţa şi las-o să acţioneze 30 de minute, până când începe să se usuce. Clăteşte cu apă călduţă.

Zeamă de lămâie

Utilizat pe termen lung, acidul citric reduce petele maronii. Stoarce jumătate de fruct şi aplică zeama pe zonele pigmentate. Lasă 20 de minute să se usuce, apoi clăteşte. Dacă ai pielea mai sensibilă, diluează zeama de lămâie cu 1-2 linguriţe de apă, înainte de a o aplica. Ţine minte că zeama de lămâie poate sensibiliza pielea la contactul cu razele soarelui, aşa că nu o folosi ziua.

Oţet de mere

Aplică o cantitate mică de lichid pe zonele afectate, lasă să acţioneze 30 de minute, apoi clăteşte cu apă călduţă. Oţetul de mere poate fi combinat şi cu o parte egală de zeamă de lămâie, suc de ceapă şi suc de portocale. Amestecă toate ingredientele şi aplică compoziţia pe pielea curată. Lasă să acţioneze 20-30 de minute, înainte de clătire.

Ulei de ricin

Masează delicat pielea cu puţin ulei de ricin, până se absoarbe în totalitate. Îndepărtează excesul cu un prosop moale curat sau tamponând uşor cu o dischetă de bumbac. Repetă procedeul de 2 ori pe zi.

Cartofi

Curăţă un cartof şi dă-l prin răzătoare, storcând apoi bine zeama din el. Combină lichidul cu o jumătate de linguriţă de zeamă de lămâie şi o jumătate de linguriţă de miere. Aplică amestecul pe zonele afectate şi lasă-l să acţioneze 20 de minute, înainte de a clăti.

TRUCURI CPF

•Foloseşte zilnic o cremă cu factor de protecţie solară. Va împiedica apariţia petelor maronii.

•Introdu în dieta ta fructe şi legume bogate în antioxidanţi, care protejează pielea împotriva radicalilor liberi în exces.



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg