Credinţa în supranatural şi ideea că Diavolul ar da anumitor oameni puterea de a face rău altora, în schimbul loialităţii lor, au început în Europa în secolul al XIV-lea şi s-au răspândit în coloniile din Noua Anglie. În credinţa populară, vrăjitoarele erau femei cu puteri magice, care puteau vindeca miraculos orice bolnav sau puteau aduce nenorociri asupra oamenilor.

Evul Mediu, perioada de condamnare

În Evul Mediu, se credea că vrăjitoarele puteau să zboare pe mătură. Fenomenul avea loc cu ocazia adunărilor nocturne, numite sabat, şi provoca furtună şi distrugerea recoltelor. Tot atunci, vânătoarea de vrăjitoare a atins apogeul, deşi lupta dintre oameni şi deţinătoarele forţelor magice îşi are rădăcinile în trecut, în antichitate, când romanii îi pedepseau pe cei care invocau spiritele din lumea de dincolo. Practicantele farmecelor au simţit răzbunarea poporului, fiind condamnate şi supuse celor mai grele torturi. De cele mai multe ori, ele erau arse pe rug pentru a fi înlăturate definitiv.

Se considera că focul are rol purificator, iar spiritele rele se risipesc în calea lui. Biserica a decretat că actul magic este impur, pentru că practicantul credea în puterea cuvântului şi a ritualului în sine. Represiunea vrăjitoriei a funcţionat în valuri succesive, iar vrăjitoarele au fost acuzate de satanism.

Femeile, o ţintă sigură

De cele mai multe ori, femeile singure erau principala ţintă ale suspiciunii generale. Prima Bulă Papală care autoriza uciderea vrăjitoarelor a fost dată de Papa Grigore IX, încă de pe la începutul secolului al XIII-lea. Totuşi, în acea perioadă, Biserica Catolică avea de furcă mai mult cu ereticii şi evreii. Abia în anul 1484, Papa Inocent VII a emis un document prin care se stipula că vrăjitoarele există şi trebuie reprimate fără milă. Existau şi bărbaţi care făceau vrăji şi farmece, mai cu seamă în Moscova, însă aceştia nu erau atât de vânaţi şi nici nu puteau fi recunoscuţi cu uşurinţă. Femeile erau considerate mai slabe din punct de vedere moral şi spiritual, prin urmare se credea că sunt mai vulnerabile la persecuţia diabolică. Mulţi dintre cei acuzaţi erau, de asemenea, persoanele sărace şi în vârstă.

Acuzate pe nedrept

Cu timpul, vânătoarea de vrăjitoare a ajuns şi în Lumea Nouă. Procesele vrăjitoarelor din Salem sunt printre cele mai cunoscute. Procesul vrăjitoarelor din oraşul american a devenit celebru în istoria Statelor Unite în 1692, când în localitatea Salem, două fetiţe îşi acuză concetăţenii de a le fi „vrăjit“. Pe baza acestor acuzaţii, diverşi membri ai comunităţii sunt închişi, fie spânzuraţi. Acuzaţiile se extind, ca o ciumă, în localităţile învecinate. După un an, bilanţul e dezastruos: 25 de persoane sunt spânzurate şi peste o sută ajung după gratii. Episodul devine cel mai mare caz de isterie naţională şi este folosit pentru a exemplifica pericolul extremismului religios, combinat cu acuzaţii false şi procese superficiale.

Ştiai că…

... ultima persoană considerată vrăjitoare şi decapitată în Europa a fost Anna Goldin, executată în 1782, în Elveţia?
…în tradiţia populară românească, vrăjitoarei i se mai spune şi Muma Pădurii sau Baba Cloanţa? Termenul provine din mitologie, vrăjitoarea fiind considerată o femeie urâtă şi singuratică, care sperie oamenii şi locuieşte în adâncul pădurii.

Află mai multe despre vrăjitoare pe www.historia.ro