Formula iubirii pentru fiecare zodie

1 78412 original jpg jpeg

Oamenii s-au folosit de fazele lunii dacă nu dintotdeauna, atunci măcar din cele mai vechi timpuri. Se ştie că atunci când luna e în creştere e cel mai bine să te tunzi sau să-ţi tai unghiile, pentru că vor creşte mai repede şi vor fi sănătoase.

La fel şi cu planificarea recoltelor sau chiar cu degustarea de vinuri. Toţi avem luna într-un anumit semn zodiacal. Fiind atente la călătoria ei prin zodiac, ne putem planifica activităţile ca să obţinem cele mai bune rezultate.

Sunt anumite semne zodiacale care se predau pasiunii şi altele care n-o fac. Dacă vrei să-ţi mai aromatizezi relaţia cu ceva condimente exotice, citeşte mai jos despre zodiile lunare şi despre cum se manifestă ele atunci când vine vorba de dragoste:

Cele mai bune semne pentru pasiune

Scorpionul e binecunoscut pentru pasiunea cu care se predă plăcerii. Dacă ai luna în Scorpion nu încerca să-ţi faci iubitul gelos fiindcă lucrurile s-ar putea să nu iasă aşa cum îşi doreşti.

Taurul e un semn căruia-i place iubirea în natură, dar în acelaşi timp e foarte romantic. Pune-ţi deoparte nişte ciocolată pentru după. Iubitului tău cu luna în Taur îi va plăcea asta.

Cele mai bune semne pentru o relaţie de lungă durată

Capricornul e foarte dedicat relaţiei de cuplu. Nu-i lua în serios coarnele, care te mai împung din când în când. E un tip de treabă. Are umor şi e şi foarte senzual.

Fecioara e şi ea foarte dedicată cuplului şi ideii de familie. Dacă ai un iubit cu luna în Fecioară, să ştii că adoră conversaţiile limpezi, fără metafore, pentru că e foarte nesigur pe el şi trebuie să aibă totul sub control.

Racul e opusul Capricornului. E foarte emoţional şi un părinte dedicat copiilor lui. Iubeşte familia şi te face să te simţi în siguranţă. Are o energie foarte fertilă. Dacă-ţi plac familiştii, luna în Rac e clar cea mai bună opţiune.

Peştii sunt semnul zodiacal cărora le place, mai mult decât o relaţie romantică, ideea de a fi permanent îndrăgostit. Sunt sensibili, visători şi au o imaginaţie debordantă când vine vorba de relaţia de cuplu.

Cele mai bune semne pentru comunicare

sunt foarte comunicativi. Sunt superficiali, aşa că nu-i lua cu chestii subtile şi serioase, că nu ţine cu ei. Dar e foarte amuzant. Dacă-ţi place să râzi, o lună-n Gemeni e perfectă.

Luna în Vărsător e renumită pentru obiectivitate şi-i plac discuţiile filosofice şi subtile. Nu-i lua nevoia de a avea mereu dreptate.

adoră discuţiile lungi, care durează toată noaptea. E foarte amuzant, aşa că, go for it!

Semne extravagante

Leul e foarte extravagant şi-i place să fie în centrul atenţiei. Trebuie să fii la nivelul lui, altfel nu-i place de tine. La el, până şi dramele sunt ceva spectaculos. Berbecul în schimb preferă să acorde atenţie totală persoanei iubite, dar nu-i place să fie controlat şi sufocat cu gesturi romantice.

Balanţa, dependentă de iubire

Nativii Balanţă sunt cei care nu pot trăi singuri, fără un partener alături, fiind romanticii idealişti ai horoscopului. Balanţele sunt guvernate de Venus, planeta frumuseţii, aşa că în viaţa acestora e musai să existe un partener care să arate foarte bine fizic.

Chiar dacă ţi-am dat aceste informaţii, nu uita că personalitatea ta e unică, iar impactul energetic emoţional va fi cel care va lăsa urmele pe sufletul celui iubit.

:



Recente

Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg