La fel ca mulţi alţii înaintea lor şi după ei, la fel ca şi musulmanii şi evreii, preoţii ortodocşi au considerat barba nu doar un simbol al masculinităţii, ci şi "un dar de la Dumnezeu". Preoţii evrei considerau că barba este un simbol, o parte integrantă a imaginii publice. La rândul ei, Biserica Ortodoxă îl descria pe Iisus ca purtând barbă. În icoanele şi frescele estice, chiar şi Dumnezeu este reprezentat ca un bătrân cu barbă. Ce s-a întâmplat, deci, cu barba la catolici?

O lege dedicată bărbii

Odată cu apariţia creştinismului, bărbile lungi au creat un conflict. Unii preoţi erau "inspiraţi" de bărbile lungi ale credincioşilor evrei, pe când alţii erau susţinătorii modei din Roma antică ce dicta ca bărbaţii să fie tot timpul proaspeţi bărbieriţi. Pentru romani, era o chestiune de igienă şi de nobleţe. De altfel, ei considerau barba lungă un simbol al populaţiilor primitive şi necivilizate.

Până la urmă, romanii au învins. Sfântul Ieronim a fost printre cei mai de vază susţinători ai bărbieritului. În urma poveţelor sale de a nu lăsa părul facial să crească prea mult, din ce în ce mai mulţi preoţi vestici au început să se conformeze. Iar din anul 500 d.H., tot mai multe biserici au început să interzică barba. Nu a mai durat mult şi prohibiţia bărbii a devenit lege.

S-a întâmplat la Consiliul de la Aachen, din anul 816. Acolo s-a decis ca preoţii occidentali să se bărbierească la fiecare două săptămâni. Până la începutul secolului al XI-lea, barba a dispărut din aproape toate bisericile catolice. Doar preoţii din Asia şi Africa mai făceau excepţie de la regulă. După care, în secolul al XVI-lea, a fost emis chiar un canon prin care preoţii catolici erau obligaţi să se bărbierească.

Însă nu toţi au fost de acord. Papa Clement al VII-lea a fost primul care a apărut pe balconul Vaticanului nebărbierit, deşi avea o barbă destul de scurt. Papa Paul al III-lea a reiterpretat termenul "scurt", aşa că a crescut o barbă destul de lungă. Un secol mai târziu, printre cei mai de vază cardinali francezi aveau bărbi impozante. Dar cum francezii "fac" moda, tot la fel de bine o desfac. Aşa că, în timp ce perucile prindeau popularitate, bărbile au intrat în dizgraţie.

Totuşi, Vaticanul a decis că, până la urmă, să lase barba la alegerea preotului. Astfel, după Conciliul Vatica II, canonul bărbii a fost abrogat. Însă tradiţia bărbieritului a rămas atât de înrădăcinată, încât şi astăzi majoritatea preoţilor catolici evită să-şi lase barbă.