Cele mai înşelate zodii

1 78307 original jpg jpeg

Ţi se pare din ce în ce mai greu să fii într-o relaţie? Dacă partenerul nu îţi inspiră încredere, ba chiar ai aflat că te-a înşelat, este momentul să pui punct şi să o iei de la capăt pe cont propriu. Din punct de vedere zodiacal, se poate spune că există anumiţi nativi care sunt sortiţi eşecului în dragoste, căci mereu sunt trădaţi de persoana iubită. Află care sunt cele mai înşelate zodii!

Rac

Nativii Rac sunt sensibili, iar atunci când se dăruiesc omului iubit, o fac în totalitate. De aceea, partenerii lor profită de bunătatea şi naivitatea de care dau dovadă şi, de multe ori, îi trădează fără nicio reţinere. Se poate ca, uneori, partenerii nativilor Rac să îi desconsidere pe aceştia şi să îi trateze ca şi cum nu ar putea afla niciodată. Punctul lor sensibil este tocmai dependenţa lor de persoana iubită, căci mereu îşi exprimă sentimentele şi îi arată partenerului că viaţa fără el ar fi de-a dreptul imposibilă. Când află că au fost înşelaţi, preferă să se retragă în singurătate şi să îşi plângă suferinţa. Cei mai emotivi dintre ei ar putea intra în depresie din pricina unui şoc emoţional.

Fecioară

Nativii Fecioară sunt foarte nesiguri pe ei, mai ales când vine vorba de dragoste. Nu au o părere bună despre propria persoană şi nu cred că ar putea cuceri întocmai pe cine îşi doresc, de aceea mulţi dintre ei ajung să fie înşelaţi. Pe de altă parte, nativii Fecioară tind să fie destul de sceptici când cunosc oameni noi, iar după ce ajung să aibă încredere, rămân dezamăgiţi. Partenerii lor nu se ridică la nivelul aşteptărilor, de aceea, preferă să îşi trăiască singuri tot restul vieţii. Când află că sunt înşelaţi, rup orice legătura cu trădătorul, ba chiar au o sete profundă de răzbunare. Nu rămân prieteni şi nu pot uita momentul, nici după ani buni.

Scorpion

Deşi nativii Scorpion sunt atenţi la tot ce mişcă în jurul lor, uneori, atenţia le poate fi distrasă. Dacă partenerii i-au înşelat, au făcut-o fie pentru că nu îi mai suportau şi nu aveau curajul să încheie relaţia, fie pentru că au găsit pe cineva mai bun decât ei. Dacă au aflat despre această faptă, nativii Scorpion ar fi în stare să facă o întreagă dramă asupra subiectului şi să spună tuturor cum au fost trădaţi, victimizându-se.

Vărsător

Despre nativii Vărsător, se spune că sunt firi reci şi insensibile. Ei bine, ei folosesc acest lucru pentru a se proteja de oamenii care i-ar putea face să sufere, mai ales în dragoste. Totuşi, din pricina faptului că sunt mai distanţi, partenerii lor caută afecţiunea la alte persoane şi, în acest mod, ajung să îi înşele. În momentul în care află despre idila ascunsă, nativii Vărsător se enervează la culme, ba chiar ajung să fie şi violenţi, după caz. Nu numai că se vor răzbuna odios, dar îşi vor crea şi o obsesie cu privire la cei care l-au înşelat.



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg