Medicina naturii: 5 plante care te ajută să scapi de stres

1 woman 3351794 1920 jpg jpeg

Nu de puţine ori am auzit spunându-se că stresul este boala secolului. Din dorinţa de a reuşi să ducă la bun sfârşit cât mai multe activităţi, unii oameni se învârt ca într-un carusel fără oprire: lucrează ore în şir fără pauză, mănâncă dezechilibrat, cad în capcana viciilor. Toate acestea reprezintă nişte agresiuni asupra organismului care se soldează cu îngrijorare, nervozitate, lipsă de somn, într-un cuvânt - stres. Dacă ai moralul şubred, remediile din natură te pot ajuta.

Forţa vindecătoare a naturii

Nici nu-ţi dai seama cât mult te încarcă de energie o simplă plimbare prin pădure, prin parc sau pe malul mării. Deconectează-te de atmosfera apăsătoare a încăperilor şi redescoperă bucuria simplă de a sta la soare sau în bătaia vântului, de a păşi descuţ pe iarbă sau pe nisip, de a fi tu cu tine pur şi simplu, departe de zgomot şi de tehnologie.

Spune ,,nu” băuturilor energizante, alcoolice şi carbogazoase, care nu îţi fac bine. Alege să mănânci sănătos, având grijă ca de pe farfuria ta să nu lipsească niciodată legumele şi fructele de sezon. Bucură-te de o cană de ceai din plante care să-ţi purifice organismul şi să te liniştească. Iată care sunt cele mai bune remedii naturale pentru stres pe care te poţi baza:

Rhodiola alungă stările anxioase

O plantă rară care creşte în regiunile arctice din Europa şi Asia este cunoscută pentru proprietăţile sale calmante. Rhodiola susţine capacitatea de rezistenţă a organismului la stresul fizic şi psihic. Stimulează secreţia de serotonină şi dopamină ( hormonii fericirii) şi astfel alungă stările anxioase şi nervoase. Extractele din plantă favorizează rezistenţa organismului la oboseală, îmbunătăţeşc viaţa sexuală: menţin libidoul, spermatogeneza, funcţia erectilă şi ovulaţia. Se găseşte sub formă de capsule, uscată (pentru ceaiuri) sau alături de alte extracte.

Mai citeşte şi: Plante care alungă depresia. 5 leacuri ce îţi redau pofta de viaţă

Ginsengul siberian te energizează

Ginsengul Siberian combate efectele stresului prin echilibrarea hormonilor de stres şi relaxarea sistemului nervos. Ajută organismul să facă faţă cu brio stimulilor externi şi întăreşte sistemul imunitar . Ginsengul siberian are o cantitate importantă de antioxidanţi care contribuie la neutralizarea efectelor radicalilor liberi, întârziind procesele de îmbătrânire celulară. Este folosit adesea de sportivi ca sursă rapidă şi eficientă de tonus muscular, pentru creşterea concentrării şi vitezei de reacţie. De asemenea, este indicat persoanelor ce lucrează în medii cu temperaturi extrem de scăzute sau ridicate.

Valeriana te ajută în caz de insomnie

valerian 7859 1280 jpg jpeg

Valeriana se foloseşte în scop terapeutic încă din Antichitate. Este cea mai cunoscută plantă cu efect sedativ: induce starea de relaxare necesară instalării somnului şi linişteşte în caz de iritabilitate. Un ceai din valeriană te va ajuta să te relaxezi, să depăşeşti stările de nervozitate şi să te bucuri de un somn odihnitor.  În plus, protejează sistemul nervos în cazul persoanelor ce susţin un efort îndelungat. De asemenea, s-a demonstrate că femeile care suferă de sindromul premenstrual sau menstruaţie dureroasă îşi pot ameliora simptomele de pe urma consumului de valeriană.

Mai citeşte şi: Cele mai bune plante pentru sistemul nervos

Sunătoarea îţi aduce buna dispoziţie

În situaţiile foarte stresante, în care simţi că emoţiile şi efortul te compleşesc, sunătoarea te poate ajuta să te relaxezi şi să te simţi bine. Planta conţine în mod natural serotonină, dopamină şi noradrenalină- hormoni responsabili de buna dispoziţie. Ceaiul sau capsulele cu extract de sunătoare te ajută să depăşeşti stările anxioase şi de nervozitate, te calmează şi te fac să adormi mai uşor.

Roiniţa, remediul care creşte optimismul

lemon balm 770051 1280 jpg jpeg

Extractul de roiniţă este una din cele mai eficiente substanţe naturale pentu relaxare. Este cunoscută din antichitate sub numele de melisa, adică ,,regina albinelor”, pentru că le atrage datorită efectelor miraculoase. Apicultorii ştiu că pentru a menţine familiile de albine sănătoase, plantează în apropiere o cultură de melisă. De la roiniţă se folosesc frunzele care au un miros şi gust plăcut asemănător cu lămâia. Planta are acţiune atidepresivă şi sedativă, neavând nici un fel de reacţii secundare. Rezolvă şi problemele de hipertensiune la bătrâni sau la persoanele care au tensiune arterială oscilantă. Din roiniţă se prepară ceaiuri, tincturi şi uleiuri.

Mai citeşte şi: Cum scapi de dureri fără medicamente 



Recente

Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg